Un judecător din statul american Massachusetts a respins luni procesele intentate de familiile care acuză Universitatea Harvard că angajați ai săi au vândut organe donate facultății de medicină a prestigioasei instituții de învățământ superior, relatează Reuters.
Judecătorul Kenneth Salinger de la Curtea Superioară a Comitetului Suffolk din Boston a decis că cei 12 reclamanți nu au arătat convingător că Facultatea de Medicină a Universității Harvard s-a făcut vinovată de rea-voință în activitățile legate de gestionarea cadavrelor donate pentru recoltarea organelor și că este responsabilă din punct de vedere juridic pentru faptele comise de Cedric Lodge, fostul director al morgii universității.
„Ar putea să nu pară corect că Harvard poate evita responsabilitatea și răspunderea legală în acest caz dacă, așa cum susțin reclamanții, a fost neglijentă în supravegherea activităților morgii HMS și, drept urmare, i-a permis lui Lodge să fure bucăți de trupuri timp de ani de zile”, a admis judecătorul în motivarea deciziei.
Dar judecătorul a argumentat că în această speță universitatea se bucură de o largă imunitate din moment ce a încercat să se conformeze cu bună-credință legii din Massachusetts care reglementează donările de organe în scopuri științifice și educaționale.
Judecătorul a respins acuzațiile formulate și împotriva a alți doi foști angajați ai universității, Mark Cicchetti și Tracey Fay, responsabili de gestionarea unui program al universității privind gestionarea donărilor de cadavre pentru studii anatomice.
Kathryn Barnett, o avocată care reprezintă familiile reclamante, a precizat deja că acestea vor ataca decizia la apel.
„Aceste familii au fost nevoite să retrăiască trauma pierderii celor dragi de multe ori și noi credem cu tărie că ele merită să fie auzite în instanță”, a declarat ea.
Universitatea Harvard nu a dat curs unei solicitări a Reuters pentru comentarii.
Un alt proces legat de acest rămâne însă pe rolul instanțelor, Cedric Lodge, soţia sa, Denise Lodge și alte patru persoane fiind inculpate în vara anului trecut pentru „complicitate la furt şi transport de bunuri furate”.
Cei doi soţi Lodge şi o a treia persoană, Katrina Maclean, au fost arestați în luna iunie a anului trecut într-un dosar care a zguduit reputația prestigioasei instituții de învățământ superior.
Cedric Lodge este acuzat că a făcut parte, între 2018 şi 2022, dintr-o „reţea naţională de indivizi care cumpărau şi vindeau resturi umane furate de la Harvard şi de la o morgă din Arkansas”, susțin procurorii federali.
Lodge „fura organe şi alte părţi din cadavre donate ştiinţei pentru cercetare şi educaţie medicale, înaintea incinerării lor”, acuză rechizitoriul întocmit de procurori.
Conform acestuia, Lodge – care era angajat la Harvard din 1995 – îi lăsa uneori pe potenţialii cumpărători să intre în morga şcolii spre a examina cadavre şi a alege anumite organe.
În cele mai multe cazuri, cumpărătorii le revindeau apoi.
„Furtul şi traficul de rămăşiţe umane ating esenţa însăşi a ceea ce face din noi fiinţe umane”, a subliniat procurorul Gerard Karam, denunţând fapte „odioase” şi „îngrozitoare”, şi promiţând justiţie pentru „victime” şi apropiaţii lor.
Decanii facultăţii şi Şcolii de Medicină de la Harvard, George Daley şi Edward Hundert, şi-au exprimat „groaza de a afla că ceva atât de tulburător s-a putut întâmpla într-un campus dedicat îngrijirii altora”.
Cedric Lodge a fost concediat la începutul lunii mai a anului trecut, iar „anchetatorii cred că el a acţionat fără ajutorul cuiva de la Harvard”, au spus oficialii universităţii, subliniind că celelalte persoane inculpate nu aveau „nicio legătură cu Harvard”.