O megastructură preistorică a fost descoperită în Marea Baltică ● Primii agricultori din Scandinavia au eradicat populația de vânători în doar câteva generații ● Dinozaurii africani au cunoscut un declin masiv acum 66 de milioane de aniUn zid de piatră, lung de aproape un kilometru, a fost descoperit în Marea Baltică, la o adâncime de circa 21 de metri, în apropiere de coasta Germaniei.
Zidul ar fi fost construit în perioada mezolitică, acum circa 11.
000 de ani, și se presupune că era o structură menită să direcționeze turmele de reni către locul de vânătoare și abataj.
Descoperirea a fost făcută pur întâmplător, în 2021, grație unor studenți de la Institutul de Cercetări Marine din Leibniz.
Aceștia foloseau un sonar de ultimă generație pentru a cartografia fundul mării pe o distanță de până la 10 kilometri de țărm, atunci când au observat structura artificială pentru prima dată.
În anii care au urmat, zidul preistoric a fost inițial observat cu ajutorul unei camere submarine și, ulterior, a fost studiat de către o echipă de arheologi specializați în situri subacvatice.
Din datele publicate în studiul aferent, studiu care a apărut în revista PNAS, zidul ar fi fost construit în perioada 8.
500 – 14.
000 B.
P.
, singura perioada în care zona respectivă ar fi fost accesibilă populațiilor umane.
În rest, aceasta s-ar fi aflat fie sub o calotă uriașă de gheață, fie sub ape.
Specialiștii sunt de părere că structura a fost ridicată pe malul unui lac dispărut.
Aceasta conține inclusiv roci în greutate de câteva tone, însă cercetătorii cred că astfel de roci nu au fost mutate niciodată.
Mai degrabă, vânătorii preistorici ar fi adus roci de mai mici dimensiuni pentru a umple golurile și a crea un zid cu o înălțime care nu depășește un metru.
Zeci de astfel de structuri au fost descoperite în Africa, Orient sau în America de Nord și există un consens general că erau folosite la vânătoare.
Cercetătorii cred că există și un al doilea zi, paralel cu cel deja descoperit, dar care este acoperit de sedimente.
Nicio altă structură similară nu a mai fost descoperită în Europa.
Cel mai probabil au existat, subliniază autorii studiului, însă au fost distruse de oameni de-a lungul timpului.
Una dintre cele mai vechi idei privitoare la apariția agriculturii în Europa vorbea despre o înlocuire graduală a vechilor populații de vânători-culegători, poate chiar o adaptare a acestora, la noile tehnici de cultivare a primelor plante.
Se pare că procesul a fost unul deosebit de violent, arată un studiu publicat în Nature de către o echipă internațională de geneticieni.
Studiul arată că, în perioada de acum 5.
900 – 4.
800 de ani, cel puțin în țările scandinave, au existat două valuri de migrație care au dus la eradicarea populațiilor native în decurs de doar câteva generații.
Primul val coincide cu primele urme arheologice ale activităților agricole, dar și cu dispariția totală a populației existente înainte de acest moment.
Practic, urmele genetice ale vânătorilor-culegători au dispărut brusc, fapt ce contrazice flagrant ideea unei tranziții pașnice.
Un al doilea val de migrație, care iar coincide cu dispariția totală a populației de agricultori, s-a petrecut acum circa 4.
850 de ani.
Atunci, o populație cu rădăcini genetice ce se regăsesc în cultura Iamnata, cultură originară din stepa ponto-caspică, a dus la o înlocuire rapidă a nativilor.
Deocamdată, specialiștii nu pot spune dacă a fost vorba de conflicte armate, de agenții patogeni aduși de nou-veniți, sau de un cumul al acestor factori.
Este cert însă că urme genetice ale celor două populații dispărute nu se mai regăsesc azi în populațiile actuale din Scandinavia.
Modul în care au dispărut dinozaurii a rămas și azi un aprig subiect de dispută între paleontologi.
Dovezile care vorbesc despre extincția acestora sunt contradictorii, și nimeni nu poate spune dacă a fost vorba despre asteroidul Chicxulub, despre un supervulcan indian sau despre o reducere semnificativă a temperaturilor globale, sau toți cei trei factori la un loc.
Mai mult, nu se poate spune dacă extincția a fost una bruscă, sau una lentă, care s-a întins pe sute de mii de ani, poate chiar milioane.
O descoperire recentă a două fosile de dinozauri marocani poate fi exact dovada de care aveau nevoie de specialiștii pentru a clarifica această dilemă.
Surprinzător, cele două fosile (un fragment de tibie și un os al labei piciorului) au fost descoperit într-un loc complet neașteptat.
Mai exact, pe locul unui fost fund de mare.
Nu se poate spune cu exactitate cum au ajuns cele două fosile într-un loc în care nu ar trebui să existe, însă scenariile sunt multiple, de la cadavre duse de râuri și până la valuri care au măturat resturile osteologice de pe maluri.
Cert este că ele aparțin unor specii noi de carnivore, ambele din familia abelisauridaelor, grup de carnivore dinozauriene care dominau Africa, Europa și America de Sud.
De ce sunt cele două fosile atât de importante? În primul rând, pentru că descriu o diversitate uriașă a carnivorelor din nordul Africii de acum 66 de milioane (ele se alătură altor specii deja cunoscute).
Apoi, pentru că diversitatea carnivorelor se traduce printr-o și mai mare diversitate a erbivorelor.
Iar asta, pe total, duce la un tablou al unei bogate biodiversități într-un moment crucial pentru existența dinozaurilor.
Faptul că fosile de acest gen lipsesc după momentul critic de acum 66 de milioane de ani (momentul în care au loc simultan, impactul Chicxulub și supervulcanul indian) pot duce la concluzia că extincția dinozaurilor a fost un proces violent și rapid, mai degrabă decât unul lent.
Practic, după acest moment, extrem de puține specii mai apar în registrul fosil.
Printre ele, și câteva specii de dinozauri theropozi care aveau să dea naștere primelor păsări, în adevăratul sens al cuvântului.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!Sursa foto: profimediaimages.
ro
