Percheziții la Direcția Regională Vamală București, într-un dosar de luare de mită – surse / Descinderi și la Vama Nădlac

Spread the love

Procurorii DNA fac percheziții, marți dimineață, la peste 20 de adrese din Capitală și din trei județe, între care și sediul Direcției Regionale Vamale București, într-un dosar în care mai mulți vameși sunt suspectați de luare de mită, au declarat pentru HotNews.

ro surse judiciare.

În paralel, au loc și descinderi ale Direcției Generale Anticorupție la Agenția de Control și Încasare Nădlac II, ancheta vizând tot fapte de luare de mită.

DNA a anunțat, printr-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție săvârșite în perioada 2021 – 2024 de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În acest dosar, marți dimineață au loc percheziții în 20 de locații din București și din județele Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, din care una este la sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor firme.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.

ro că instituția publică la care sunt percheziții este Direcția Regionala Vamală București, ancheta vizând funcționarii vamali suspectați că luau mită de la șoferi pentru a permite intrarea în țară a unor bunuri fără documente sau contrafăcute.

În paralel, Direcția Generale Anticorupție face percheziții, marți, la Agenția de Control și Încasare Nădlac II, ancheta vizând tot fapte de luare de mită, au declarat pentru HotNews.

ro surse judiciare.

Conform surselor citate, ar fi vizați angajați ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

Lasă un răspuns