ONU anunţă că nu va participa la evacuarea forţată din oraşul Rafah Biroul umanitar al ONU (OCHA) a anunţat că nu va coopera cu autorităţile din Israel pentru realizarea unei evacuări a oraşului aflat la graniţa dintre Gaza şi Egipt.
De asemenea, OCHA nu a primit nicio comunicare oficială din partea Israelului cu privire la un plan de evacuare a civililor, a declarat purtătorul de cuvânt Jens Laerke.
„ONU nu participă la evacuări forţate, nevoluntare.
Nu există niciun plan în acest moment pentru a facilita evacuarea civililor”, a spus Laerke, citat de Sky News.
Vezi mai multe articole din categoria externe Anterior, purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Eylon Levy, a cerut agenţiilor ONU să „coopereze cu Israelul pentru a proteja civilii de Hamas şi pentru a-i evacua”.