Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei şi-a recunoscut vina, marți, în faţa instanţei, pentru accidentul din octombrie 2022 de la Mangalia, unde a lovit cu mașina un motociclist, acesta fiind grav rănit.
„A mers pe recunoaştere, fără regrete.
Nu a fost niciun regret până în prezent”, a spus bărbatul rănit în accident, prezent și el în instanță.
Monica Macovei s-a prezentat, marţi, la Judecătoria Mangalia, acolo unde a fost un nou termen în dosarul în care este judecată pentru vătămare corporală din culpă.
În cadrul procesului, Macovei şi-a recunoscut vinovăţia pentru producerea accidentului.
La ieşirea de la instanţă, fostul ministru al Justiţiei nu a dorit să facă vreun comentariu jurnaliştilor, scrie News.
ro.
Bărbatul rănit în accident, Constantin Ilie, le-a relatat jurnaliştilor ce s-a întâmplat la termenul de marţi.
El a menţionat că a cerut daune de 500.
000 de euro.
Judecătoria Mangalia a stabilit ca pronunţarea în dosarul Monicăi Macovei să aibă loc în 12 aprilie.
Instanţa a mai hotărât ca pentru latura civilă a acestui proces să fie format un alt dosar, care va avea termen peste o lună.
Accidentul în care a fost implicată Monica Macovei a avut loc în octombrie 2022, pe DN 39, între Mangalia şi localitatea 2 Mai.
„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că impactul s-a produs între un autoturism condus de o femeie de 63 de ani şi o motocicletă condusă de un bărbat de 56 de ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis atunci IPJ Constanţa.
La volanul autoturismului s-a aflat Monica Macovei, fostul ministru al Justiţiei.
Poliţiştii au anunţat că într-o curbă șoferița a pătruns pe contrasens şi a intrat în motociclistul care circula din sens opus.
Motociclistul a fost grav rănit și supus unor intervenţii chirurgicale în urma fracturilor suferite în accident.
Monica Macovei a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook la câteva ore după producerea accidentului:„Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine.
Astăzi am fost parte a unui accident rutier.
Încep să îmi revin din starea de şoc.
Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart.
Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă.
Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie.
Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”.
În octombrie 2023, Parchetul Curții de Apel Constanța a anunțat că a trimis-o în judecată pe Monica Macovei pentru vătămare corporală din culpă.