Donald Trump a susţinut luni că el a „întărit NATO” în perioada în care a fost președinte al Statelor Unite, comentariul său venind după ce declarațiile sale privind apărarea țărilor „rău-platnice” ale NATO au provocat rumoare în Europa, dar și de cealaltă parte a Oceanului Atlantic, relatează DPA și Agerpres.
„Eu am întărit NATO”, a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social pe care o deține.
„Când le-am spus celor 20 de ţări că nu-şi achită contribuţia pe care ar trebui să o plătească şi că dacă nu fac acest lucru nu vor beneficia de protecţia armatei SUA, au început să vină banii”, a afirmat Trump.
„După atâţia ani în care SUA au plătit nota, a fost încântător.
Dar acum, că nu mai sunt eu să le spun să plătească, iar au ajuns ca înainte”, a conchis el.
Sâmbătă, la un eveniment de campanie în Carolina de Sud, Trump a atenţionat că nu va „apăra” de Rusia ţările care nu respectă ţinta stabilită de NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare.
„De fapt, i-aş încuraja să facă ce naiba vor”, a spus Trump cu referire la Rusia, punând sub semnul întrebării angajamentul de apărare colectivă al Alianţei.
Casa Albă a denunțat declarațiile sale ca fiind „îngrozitoare” și „demente”.
Comentariile fostului preşedinte american au stârnit vâlvă în Europa, unde este încă vie amintirea scepticismului lui Trump faţă de Organizaţia Tratatului Nord-atlantic și în condițiile în care sondajele de opinie îl indică drept favorit la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în SUA în luna noiembrie.
Un sondaj de opinie publicat la sfârșitul lunii ianuarie de Reuters/Ipsos arată că Trump îl conduce pe Biden cu 40% la 34% din opțiunile de vot, restul respondenților declarându-se indeciși.
Acest sondaj indica un câștig substanțial pentru Trump în condițiile în care o altă sondare a opiniei publice realizată tot de către Reuters și Ipsos mai devreme în cursul lunii ianuarie arăta că fostul președinte republican și actualul ocupant al Casei Albe erau la egalitate, cu 35% din opțiunile de vot.
Alte sondaje de opinie realizate înspre finalul anului trecut au arătat de asemenea că Trump ar fi în fața lui Joe Biden, însă cel publicat de Reuters pe 26 ianuarie a constatat cea mai mare diferență de până acum în favoarea candidatului republican.
În ceea ce privește alegerile interne din cadrul Partidului Republican, Trump candidează fără un concurent real, singurul contracandidat rămas în cursă, fostul guvernator și ambasador al SUA pe lângă ONU Nikki Haley, aflându-se cu zeci de procente în urma sa în preferințele alegătorilor republicani.