Atacurile rebelilor houthi periclitează aprovizionarea britanicilor cu ceai

Spread the love

Britanicii ar putea să se confrunte cu lipsa anumitor tipuri de ceai, una dintre băuturile lor favorite, după ce supermarketurile au avertizat că există riscul unor probleme în aprovizionare ca urmare a perturbărilor provocate transportului maritim prin Marea Roşie, transmit Reuters și Agerpres.

British Retail Consortium, organizaţia care reprezintă marile lanţuri de supermarketuri din Marea Britanie, a precizat că a constatat „perturbări temporare” pentru anumite tipuri de ceai negru, iar o sursă din industria de distribuţie a spus că au existat unele întârzieri cu privire la livrarea de ceai aromat.

Chiar dacă primele două mari lanţuri de supermarketuri din Marea Britanie susţin că au stocuri suficiente, potrivit informaţiilor publicate marţi pe site-urile lor web, companiile au avertizat la nivel general că durata perturbărilor provocate transportului maritim prin Marea Roşie va fi factorul decisiv cu privire la posibilitatea unor rafturi goale în magazinele din Europa.

Avertizarea cu privire la întârzieri în aprovizionarea cu ceai este prima de acest fel referitoare la un produs alimentar, după mai multe astfel de avertismente venite de la vânzătorii de articole de îmbrăcăminte, în contextul în care atacurile lansate de rebelii houthi asupra navelor din Marea Roşie au determinat companiile de transport maritim să redirecţioneze navele pentru a ocoli Africa, ceea ce a încetinit comerţul între Asia şi Europa.

Marea Britanie, al cincilea mare importator mondial de ceai, îşi asigură mai mult de jumătate din importurile de ceai din Kenya şi India, astfel că este dependentă de ruta de navigaţie prin Marea Roşie.

Ceaiul neprocesat este transportat în Marea Britanie pentru procesare şi ambalare, astfel că Marea Britanie este al 10-lea mare exportator mondial de ceai, potrivit Institute of Export & International Trade (IEIT).

„Există perturbări temporare pentru anumite linii de ceai negru, însă impactul asupra consumatorilor va fi minimal deoarece retailerii nu se aşteaptă la provocări semnificative”, a declarat Andrew Opie, director de sustenabilitate la British Retail Consortium.

Directorul general de la IEIT, Marco Forgione, a spus în schimb că ceaiul ar putea fi „primul din multe articole prinse în criza lanţurilor de aprovizionare”.

Din cauza atacurilor lansate de rebelii Houthi asupra navelor din Marea Roşie, marile companii de transport maritim au decis să îşi redirecţioneze navele pe o rută mai lungă şi mai scumpă, care presupune ocolirea Capului Bunei Speranţe.

Însă această rută adaugă 10 până la 15 zile la durata unei călătorii între Asia şi Europa.

Mai mulţi retaileri britanici de îmbrăcăminte, inclusiv Next, Pepco Group, Primark şi Matalan, au lansat un avertisment cu privire la impactul potenţial al crizei din Marea Roşie asupra livrărilor de haine.

FOTO Articol: © Chernetskaya | Dreamstime.

com.

Lasă un răspuns