Un petrolier al Greciei a fost atacat de două ori cu rachete în Marea Roşie

Spread the love

Un petrolier al Greciei a fost atacat de două ori cu rachete în Marea Roşie Incidentul a avut loc luni în timp ce nava trecea prin strâmtoarea Bab al-Mandab.

Se pare că petrolierul a fost lovit, a suferit avarii, dar nu sunt victime.

Ulterior, nava s-a îndreptat către un port din Iran.

Incidentul a fost confirmat şi de Agenţia pentru operaţiuni comerciale maritime din Regatul Unit (UKMTO).

Militanţii Houthi, aliaţi cu Iranul, care controlează regiunile cele mai populate din Yemen, au lansat în ultimele luni numeroase drone şi rachete asupra navelor comerciale din Marea Roşie.

Ei spun că atacurile sunt un răspuns la acţiunile militare ale Israelului în Gaza.

Campania a afectat transportul mondial, determinând mai multe companii să oprească călătoriile prin Marea Roşie şi Canalul Suez şi să opteze pentru o rută mai lungă şi mai scumpă în jurul Africii.

Vezi mai multe articole din categoria externe

Lasă un răspuns