Ambasadoarea SUA, întrebată de ascensiunea AUR: Fără a nominaliza un partid anume, aș spune că noi credem că orice tip de extremism nu își are locul într-o democrație

Spread the love

Manifestările extremiste de orice fel, discursul urii și politica de dezbinare nu face decât să servească intereselor unor țări precum Rusia, susține ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec.

Într-un interviu acordat HotNews.

ro, diplomata americană a fost întrebată despre perspectiva ca un partid precum AUR să ajungă în primele linii ale puterii de la București.

Kathleen Kavalec a răspuns, fără a nominaliza, despre pericolul extremist, calificând „apelurile la extinderea teritoriului sau la preluarea unor părți din alte țări” ca fiind „inacceptabile”.

Mai jos răspunsul ambasadoarei la întrebarea referitoare la AUR: (Interviul integral poate fi urmărit aici) „Fără a nominaliza un partid anume, aș spune că noi credem că orice tip de extremism, de discurs al urii, orice tip de politică de dezbinare nu își are locul într-o democrație.

Mai mult, apelurile la extinderea teritoriului sau la preluarea unor părți din alte țări sunt absolut inacceptabile.

Putem vedea cu toții ce s-a întâmplat alături, în Ucraina, când Rusia a invadat o altă țară suverană, i-a încălcat integritatea teritorială.

Deci oricare dintre aceste tipuri de apeluri în contextul acestui război sunt absolut inacceptabile și nu își au locul în nicio democrație.

Așadar, sper, din nou, revenind la modul în care se desfășoară alegerile și la ca alegătorii să fie educați și să aibă la dispoziție toate informațiile, să fie dezvăluite dezinformările, să se condamne extremismul, să se împotrivească acestui tip de discurs, pentru că nu face decât să servească intereselor unor țări precum Rusia să creeze acest tip de divizare și conflict în cadrul unei societăți.

Așadar cred că toți ar trebui să luptăm împotriva acestui tip de politică”.

Lasă un răspuns