3 greșeli frecvente care ne afectează sănătatea inimii. Dr. Ștefan Busnatu, cardiolog: „Cu siguranță că suntem mai stresați decât alte nații!”

Spread the love

Să vezi oameni tineri, de 40-45 de ani, care trec printr-un infarct e cea mai grea experiență pe care o trăiește un cardiolog, spune dr.

Ștefan Busnatu într-un interviu pentru SmartLiving.

ro.

Ne stresăm prea mult, din lucruri mărunte și nu ne prețuim sănătatea așa cum ar trebui, crede specialistul.

În România, se moare mult din cauza bolilor cardiovasculare, mai mult decât în orice altă țară europeană, după cum arată datele din Profilul de țară din 2021 în ceea ce privește sănătatea.

Sunt multe motive pentru care am ajuns în această situație, de la problemele din sistemul de sănătate și până la greșelile de zi cu zi pe care le fac românii, spune într-un interviu pentru SmartLiving.

ro dr.

Ștefan Busnatu, medic specialist cardiolog la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni“ și prodecan la Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București.

Ca ambasador al României pe prevenție cardiovasculară din partea Asociației Europene de Cardiologie Preventivă (membră a Societății Europene de Cardiologie), medicul Ștefan Busnatu mizează pe puterea exemplului personal pentru a-și convinge pacienții să adopte un stil de viață mai sănătos.

Sportul este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le putem face pentru sănătatea inimii, spune dr.

Busnatu.

Îl practică zi de zi înainte a merge la spital și își convinge pacienții să facă mișcare prin puterea exemplului.

„Suntem mai stresați decât alte nații” SmartLiving.

ro: De ce se moare atât de mult din cauza bolilor cardiovasculare în România?Dr.

Ștefan Busnatu: Noi avem câțiva factori de risc suplimentari celor din zonele central-vestice europene.

Avem factorii de risc tradiționali și vorbim aici despre fumat, lipsa de activitate fizică, alimentație și consum de alcool.

Pe lângă aceștia, din păcate, mai avem niște factori care sunt foarte pregnanți în România: poluarea și stresul mental pe care îl resimte populația, stres care, din păcate, e condiționat de nivelul social și de tot ce se întâmplă în jurul nostru.

Vorbim și despre contextul pandemic, despre războiul din țara alăturată, dar și despre traiul de zi cu zi, care nu face decât să accelereze riscul cardiovascular.

Acesta este contextul în care ne aflăm și motivele care ne poziționează pe noi acum pe primele locuri la mortalitate.

În România, o persoană cu aceeași vârstă și cu aceeași expunere la factori de risc tradiționali are un risc de trei ori mai mare de a face un eveniment cardiovascular, în comparație cu o persoană care trăiește în Elveția, de exemplu.

Asta se întâmplă pentru că suntem bombardați din diverse direcții de lucruri care, la momentul actual, ar trebui să fie controlabile, dar nu prea le putem controla, pentru că ele nu depind atât de persoane, cât de societate.

SmartLiving.

ro: Credeți că suntem mai stresați decât alte popoare? CITEȘTE CONTINUARE PE SMARTLIVING.

RO

Lasă un răspuns