Președinta Ungariei, Katalin Novák, a demisionat din funcție după ce a grațiat un condamnat într-un dosar de pedofilie: „Vă vorbesc pentru ultima oară în calitate de șef al statului”.

Spread the love

  „Am făcut o greşeală.

.

.

Astăzi este ultima zi în care mă adresez în calitate de preşedinte”, a spus Katalin Novak într-un discurs difuzat de televiziunea de stat.

 Cel puţin o mie de persoane au protestat vineri la Budapesta cerând demisia preşedintei Katalin Novak, în urma graţierii de către aceasta a unui bărbat condamnat într-un dosar de pedofilie.

Înaintea unei vizite oficiale efectuate de Papa Francisc în Ungaria în aprilie 2023, preşedinta Katalin Novak a graţiat circa 20 de persoane, printre care şi un fost director adjunct al unui cămin pentru copii, condamnat în 2022 pentru că a tăinuit fapte ale şefului său, directorul căminului.

Acesta din urmă a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale comise asupra unor băieţi în perioada 2004-2016, iar adjunctul său, graţiat ulterior de Katalin Novak, a primit o pedeapsă de peste 3 ani de închisoare.

După ce această graţiere a fost dezvăluită săptămâna trecută de un website de investigaţii jurnalistice, partidele ungare de opoziţie au cerut demisia preşedintei Novak, fost ministru al familiei şi o colaboratoare apropiată a premierului conservator Viktor Orban.

Ea a declarat marţi că motivaţia deciziei sale privind respectiva graţiere nu este publică şi că orice graţiere este controversată prin natura sa.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns