Din partea lui Biden a fost o mutare cu vădite valenţe electorale, victoriile răsunătoare de anul trecut ale sindicatelor din industria auto reprezentând şi victorii pentru ceea ce Biden spune că este economia sa centrată pe muncitor.
Este şi un semn al puterii şi influenţei în creştere ale sindicatelor pe care politicienii, companiile şi consumatorul de rând nu le pot ignora.
Cu câteva luni mai înainte cel mai puternic politician al lumii scosese în afara legii o grevă a muncitorilor feroviari care ar fi paralizat economia.
Vezi mai multe articole din categoria economic Puternice devin şi sindicatele din Marea Britanie, din care Brexitul, pandemia şi inflaţia au făcut într-un timp record cea mai săracă economie dintre economiile bogate ale lumii.
Acest lucru s-a văzut în grevele prelungite şi de amploare de anul trecut şi de anul acesta ale salariaţilor din cele mai diverse sectoare, de la controlori din transportul în comun şi cântăreţi ai operei naţionale la muncitori din industria auto şi angajaţi din sănătate şi educaţie.
Deşi par că nu se mai opresc, de cele mai multe ori acţiunile sindicale din Marea Britanie au simpatia publicului.
Criza costului vieţii i-a lovit pe toţi.
Grevele paralizante din ultimele săptămâni din Germania arată că şi acolo sindicatele au devenit o forţă care nu poate fi ignorată.
Dar, spre deosebire de SUA şi Marea Britanie, în Germania consensului social, sindicatele îşi majorează simţitor numărul de membri după ani de declin, scrie Deutsche Welle.
Muncitorii tineri germani manifestă un interes reînnoit pentru sindicalizare şi acţiune industrială, pe măsură ce iarna protestelor continuă.
După ce un sindicat al mecanicilor de tren a declanşat o grevă majoră zilele trecute, mulţi dintre controlorii de trafic aerian ai ţării au declanşat o grevă de avertisment la 11 aeroporturi, în timp ce multe servicii locale de transport au fost, de asemenea, întrerupte.
Sindicatul care a declanşat ultimele greve este unul dintre cele mai mari din Germania, Verdi.
Acesta a descris 2023 ca fiind cel mai de succes an de la înfiinţarea sa, în 2001.
Reprezentând 1,9 milioane de muncitori din servicii dintr-o gamă largă de industrii, Verdi a primit 193.
000 de noi membri în 2023 – o creştere netă de 40.
000.
Un câştig record.
Alte sindicate au cunoscut o tendinţă similară.
Micul, dar importantul sindicat al mecanicilor de locomotivă GDL a raportat recent o creştere cu 18% a numărului de membri din 2015 încoace.
În mod similar, cea mai veche organizaţie muncitorească din Germania, sindicatul din gastronomie NGG, a numărat peste 20.
000 de membri noi anul trecut.
Stefan Körzell, din conducerea Confederaţiei Sindicatelor Germane (DGB), a salutat faptul că cinci dintre cele opt sindicate ale organizaţiei şi-au majorat numărul de membri în 2023.
„În primul rând suntem cu adevărat fericiţi“, a spus el pentru DW.
CITEŞTE CONTINUAREA PE ZIARUL FINANCIAR