Fragmente de dronă de tip Shahed au fost găsite pe teritoriul R. Moldova, în zona de frontieră cu Ucraina

Spread the love

Fragmente de dronă de tip Shahed au fost găsite duminică pe teritoriul Republicii Moldova, în zona frontierei cu Ucraina, în apropierea localităţii Etulia, din raionul Vulcăneşti, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) din Republica Moldova.

După depistarea rămăşiţelor de dronă pe teritoriul Republicii Moldova, informaţiile au fost comunicate autorităţilor competente, iar în zonă a fost restricţionat accesul, citează News.

ro.

„Nu există riscuri sau pericole pentru comunităţile din zonă, iar autorităţile au luat toate măsurile de rigoare pentru menţinerea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică”, a transmis IGPF într-un comunicat, potrivit portalului de știri NewsMaker.

md.

Rusia a lansat în cursul nopţii atacuri cu zeci de drone asupra teritoriului Ucrainei, vizând cu precădere Kievul, dar şi Odesa şi Mikolaiv.

Totuşi, autorităţile din Republica Moldova cred, pe baza informaţiilor primite de la partea ucraineană, că este vorba despre rămăşite provenind de la atacul cu drone care a avut loc în noaptea precedentă, de 9 spre 10 februarie, când a fost vizată regiunea Izmail, aflată în apropiere de frontiera cu R.

Moldova.

„Există bănuiala că resturile de dronă depistate ar fi una din dronele doborâte de sistemul anti-aerian ucrainean.

În vederea excluderii dezinformărilor şi evitarea panicii în rândul cetăţenilor, rugăm să păstraţi calmul şi să vă informaţi doar din surse oficiale”, se arată în comunicatul IGPF.

De la începutul invaziei rusești în Ucraina, în februarie 2022, fragmente de rachetă au căzut de mai multe ori pe teritoriul Republicii Moldova.

Rămăşiţe au fost găsite în localităţile Naslavcea, Larga, Chiţcani şi Gîsca.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, când a fost atacul de la Izmail, autorităţile române au transmis mesaje RO-Alert în judeţele Tulcea şi Galaţi pentru a avertiza populaţia asupra posibilelor căderi ale unor resturi de drone.

Totodată, aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Turce, de la Feteşti, au fost ridicate în aer pentru a verifica spaţiul aerian, dar nu au fost raportate „pătrunderi neautorizate”.

Lasă un răspuns