Deputata europeană Ramona Strugariu a deschis un birou europarlamentar la Cluj. „Un spațiu de întâlnire și discuții despre subiecte esențiale pentru noi toți”.

Spread the love

  Deputata europeană Ramona Strugariu, copreședinta partidului REPER și membră a grupului Renew Europe în Parlamentul European, a apreciat că inaugurarea unui birou europarlamentar în inima Clujului reprezintă un început de mandat, context în care tema primei dezbateri organizate a fost dedicată tinerilor.

  De fapt, după cum a arătat Ramona Strugariu, noul spațiu va reprezenta o cafenea politică dedicată tinerilor și tuturor celor interesați de problemele cetății într-o perioadă marcată de transformări.

 „Deschidem astăzi biroul de europarlamentar la Cluj, cu o primă dezbatere despre cum arată viitorul tinerilor în Cluj, în România și în Europa, și nu e întâmplătoare această alegere, mai ales în vremurile complicate pe care le trăim astăzi.

 Este o dezbatere dintr-o serie lungă pe care o voi organiza la Cluj.

Îmi doresc ca aceste dezbateri ce urmează să aducă la masă toate partidele politice, mai puțin extremiștii, și să venim cu idei împreună despre ceea ce înseamnă dezvoltarea comunitară.

 Venirea mea la Cluj reprezintă un început de mandat, nu un final”, a declarat, sâmbătă, europarlamentarul Ramona Strugariu.

 Dezbaterea de sâmbătă a adunat tineri, reprezentanți ai societății civile și antreprenori.

 „Cred că Clujul e un spaţiu care are nevoie de dezbatere europarlamentară şi de soluţii europene.

Şi, în acelaşi timp, are nişte categorii de oameni şi mă gândesc în special la oamenii tineri, pentru că e şi subiectul dezbaterii de astăzi, care în primul rând au nevoie de răspunsuri legat de locuire, legat de ce înseamnă verde, ce înseamnă digital, cum îşi orientează carierele profesionale şi sunt deschisă pentru a contribui la aceste răspunsuri, pentru că reprezintă o soluţie comună, nu trebuie să vină unilateral.

Pe de altă parte, apropo de comunităţi, de oameni, dacă sunt modele de urmat în România şi modele chiar pentru Europa, Clujul e o comunitate care spune mult şi cred că e vremea să arătăm până la urmă că România poate să îşi construiască un model comunitar puternic, dincolo de un proiect de ţară”, a declarat Ramona Strugariu, cu ocazia deschiderii biroului de europarlamentar din Cluj-Napoca.

Întrebată cu privire la importanța alegerilor europarlamentare din acest an, în contextul unui discurs extremist tot mai pregnant, precum și a inițiativei Guvernului PSD-PNL de comasare a alegerilor, deputata europeană Ramona Strugariu nu s-a ferit să prezinte riscurile unui asemenea demers, context în care a subliniat însemnătatea maturității partidelor politice pentru păstrarea unui cadru democratic funcțional.

 „Anul 2024 va reprezenta o provocare pentru multe partide politice.

Țin să spun că e o idee proastă comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare din mai multe puncte de vedere.

Sunt chestiuni care țin de dreptul la vot și de constituționalitate, de modul în care se va exercita mandatul aleșilor locali în perioada «suspendată», țin de modificări legislative ce nu sunt predictibile și sunt contrare recomandărilor Comisiei de la Veneția – nu poți modifica Codul Administrativ într-un interval mai scurt de 6 luni până la alegeri, iar tinerii de la 18 ani votează la europarlamentare, iar alții care ating vârsta majoratului în perioada dintre europarlamentare și alegerile locale sunt practic privați de dreptul de a vota la acest rând de alegeri.

 Nemaivorbind de faptul că cei care nu au viză de flotant, la rândul lor nu pot să se întoarcă în comunitățile de baștină pentru a vota, pentru că nu există acel interval de timp care să le permită să meargă să voteze”.

 În anul electoral 2024, aproape un milion de tineri din România vor vota pentru prima dată.

„Felul în care își doresc tinerii reprezentarea politică contează fundamental”, a apreciat Ramona Strugariu.

 „Așteptarea mea pentru 2024 nu vizează un partid politic sau altul, cred că trebuie să ieșim din paradigma așteptărilor partidelor politice ori a mandatelor unor oameni, mai degrabă așteptarea mea este de maturitate, aici mă refer la partidele ce pretind că au maturitate, să reușim să trecem acest test, care este unul serios, al înfrângerii extremismului și al păstrării cadrului democratic în care funcționăm astăzi, pentru că este fragil”.

 Ramona Strugariu a exclus posibilitatea unor „frății politice de conjunctură” pentru păstrarea unor mandate.

În același timp, eurodeputata a semnalat că nici un partid politic, indiferent de dimensiunea lui, nu va răzbi singur în urma alegerilor din acest an.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns