Acum 5-6 ani, când Samsung comunica mult pe tema telefoanelor pliabile, apăreau primele zvonuri cum că vom vedea în magazine versiuni de iPhone sau iPad care se pot plia.
Apple a ales să nu lanseze încă dispozitive din categoria „foldable”, însă au apărut acum noi zvonuri despre ce se testează.
Pe piața telefoanelor pliabile, Samsung este lider detașat cu modelele Z Fold și Z Flip 5, având peste 60% din total.
Mai sunt în piața și alți jucători, precum Motorola, Huawei, OnePlus, OPPO și Google.
Este suficient loc pentru creșterea pieței care, deși s-a dus mult în sus, rămâne o nișă, pentru că telefoanele costă peste 1.
000 de euro.
Partea bună este că modelele au ajuns la maturitate, sunt rezistente, au baterii bune și devin tot mai atractive.
Publicația The Information scrie că Apple lucrează la cel puțin două prototipuri de iPhone care se pot plia pe orizontală, în genul Galaxy Z Flip.
Sursele spun că se testează și posibile versiuni pliabile de iPad.
Apple nu a confirmat nimic și, oricum, este faimoasă pentru modul în care reușește să țină secrete viitoarele produse.
Apple este celebră și prin faptul că abandonează proiecte la care a lucrat ani buni, dacă Tim Cook și oamenii din jurul său consideră că acel produs nu este destul de bun pentru standardele de calitate cu care userii Apple sunt obișnuiți.
Sursele spun că Apple ar avea ca iPhone-ul pliabil să aibă ecran de 8 inci când este desfăcut, ceea ce nu va fi ușor, pentru că vorbim despre un telefon ce ar fi destul de mare și greu.
Cei de la Apple trebuie să se asigure că un eventual model pliabil trebuie să fie foarte rezistent la praf și la căderi, iar „cuta”, „pliul” de pe mijloc trebuie să se vadă cât mai puțin.
Dacă va fi să existe un iPhone pliabil nu va ieși pe piață mai repede de 2026 sau 2027.
Surse: TechCrunch, The VergeSursa foto: Dreamstime.
com