Medicii de familie din Cluj, despre proasta funcționare a platformei informatice. „Ratele de erori depășesc 90%. După 10 ani de sincope, nu s-au luat măsuri eficiente de remediere a situației”.

Spread the love

  Nu e prima dată când medicii de familie din Cluj semnalează problemele cu care se confruntă în eliberarea documentației medicale, din cauza proastei funcționări a platformei informatice din sistemul de asigurări de sănătate (PIAS).

De altfel, situația este bine cunoscută și de către pacienți, care sunt adeseori nevoiți să aștepte minute bune pentru ca sistemul informatic să funcționeze, astfel încât medicii de familie să le elibereze bilete de trimitere.

 După cum semnalează medicii de familie clujeni, CNAS nu a luat măsuri eficiente pentru remedierea situației, chiar dacă deficiențele s-au repetat în decurs de 10 ani.

 Din cauza funcționării deficitare a sistemului PIAS, pacienții așteaptă în plus la cabinetele medicilor de familie, iar unii dintre pacienți sunt puși pe drumuri în condițiile în care nu se poate verifica calitatea acestora de asigurați.

„Începând din 8 noiembrie 2023 platforma informatică din sistemul de asigurări de sănătate (PIAS) funcționează cu mari deficiențe, oficial în regim offline.

În ultimele zile ratele de erori au ajuns să depășească în mod constant 90%, după cum puteți vedea în poza alăturată, ceea ce îngreunează mult activitatea din cabinetele medicale:- nu se poate verifica pentru pacienți calitatea de asigurat,- nu se pot emite rețete online,- nu se pot valida serviciile medicale acordate,- nu se pot folosi uneori cardurile de sănătate, – nu se poate trimite raportarea activității lunii ianuarie, – nu se pot actualiza informațiile din lista de pacienți.

 Din această cauză timpii de așteptare în cabinetele medicale sunt crescuți.

  Rețetele offline eliberate pe două sau trei luni nu se pot elibera fracționat din farmacii.

Pacienții la care nu se poate verifica starea de asigurat sunt nevoiți să meargă la sediul CAS Cluj pentru a obține adeverință de asigurat”, potrivit unui mesaj publicat joi de Patronatul Medicilor de Familie din Cluj pe pagina de Facebook.

 În acest context, medicii de familie cer din nou Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să ia măsuri pentru remedierea problemelor, astfel încât medicii să nu fie nevoiți să valideze serviciile medicale oferite cu întârziere, în condițiile în care sistemul informatic nu face față solicitărilor.

„Nu este normal ca furnizorii de servicii medicale să fie obligați prin contract să utilizeze platforma informatică a CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, însă aceasta să fie mereu nefuncțională.

În ultimii 10 ani au fost constant perioade în care PIAS a funcționat cu erori chiar dacă CNAS nu a recunoscut întotdeauna oficial acest lucru.

Din păcate și după 10 ani de sincope ale PIAS, din partea CNAS nu vedem nicio măsură eficientă de remediere permanentă a problemelor.

 PIAS trebuie să fie funcțională la capacitate maximă în timpul zilei, în timpul orelor de program ale furnizorilor de servicii medicale.

Nu este normal ca din cauza unui sistem informatic incorect elaborat și mult subdimensionat medicii să valideze noaptea serviciile medicale acordate în timpul zilei”, arată medicii de familie din Cluj.

 Încă din martie 2023, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicita asumarea nefuncţionării sistemului informatic pus la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, introducerea formularelor electronice în locul tipizatelor pe suport de hârtie, precum şi prevederea ca toate formularele, inclusiv reţetele, să fie doar în format electronic, fără să mai fie necesară tipărirea lor în cabinete.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns