LIVE Război în Ucraina, ziua 715: Rușii au atacat din nou Ucraina cu drone / Kievul cere urgentarea livrărilor de obuze de artilerie / Tucker Carlson a anunțat când va difuza interviul cu Putin

Spread the love

Ucraina a îndemnat Occidentul să accelereze și să mărească livrările de obuze de artilerie, după ce miercuri un atac major cu rachete și drone rusești asupra Kievului și a altor regiuni a provocat cel puțin patru morți în capitală și peste 40 de răniți.

Oficialii au declarat că o persoană a fost, de asemenea, ucisă în regiunea Nikolaev.

10:25Rusia a pierdut 392.

380 de soldați de la începtul războiului, susține armata ucraineană.

În ultima zi, 910 militari ruși au fost eliminați pe câmpul de luptă, mai afirmă sursa citată.

09:20Guvernul de la Berlin se pregăteşte pentru o posibilă naţionalizare a operaţiunilor germane ale Rosneft, inclusiv participaţia grupului rus la rafinăria Schwedt, au declarat miercuri două surse guvernamentale, citate de Reuters.

Berlinul a plasat sub tutelă activele germane ale Rosneft, inclusiv pachetul de 54,17% din rafinăria Schwedt din Berlin, în septembrie 2022, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, scrie News.

ro.

De atunci, a prelungit de două ori mandatul de tutelă, cel mai recent în septembrie 2023, şi trebuie să ia o nouă decizie în martie, când expiră mandatul actual.

Ministerul Economiei se pregăteşte pentru o posibilă naţionalizare, iar grupul Rosneft din Rusia a fost invitat la o audiere pe această temă, au spus sursele, menţionând că nu a fost luată nicio decizie cu privire la adoptarea deciziei.

Guvernul federal speră de luni de zile că Rosneft îşi va vinde acţiunile din Schwedt pentru a asigura viitorul rafinăriei, a patra ca mărime din Germania.

Ministerul german al Economiei, care supraveghează tutela prin intermediul autorităţii germane de reglementare a reţelei, nu a comentat direct procesul.

„Suntem pe drumul cel bun cu Schwedt şi vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a menţine locurile de muncă şi pentru a asigura aprovizionarea în estul Germaniei”, a declarat Michael Kellner, un oficial al Ministerului Economiei.

08:14Ucraina a doborât 11 drone de atac de tip Shahed lansate de Rusia în noaptea de miercuri spre joir, au anunțat Forțele Aeriene, potrivit The Kyiv Independent.

Dronele au fost lansate de la Capul Chauda, în Crimeea ocupată.

Forțele rusești au lansat 17 atacuri separate care au vizat în principal regiunile Nikolaev, Odesa, Vinița și Dnipropetrovsk în ultimul atac.

08:00Documente scurse pe internet obținute de hackeri arată că Rusia a plătit Iranului 1,75 miliarde de dolari în lingouri de aur, aproximativ două tone, pentru mii de drone Shahed folosite pentru a ataca Ucraina, notează The Guardian.

Pe baza cantității comandate în documentele care au făcut obiectul scurgerilor de informații, o dronă a costat 193.

ooo de dolari, diferența fiind acoperită de taxele de licență pentru ca Moscova să își construiască propriile vehicule aeriene fără pilot, mai ieftine.

Un grup de hackeri care se numește Prana Network a declarat că a luat fișierele de pe serverele producătorului iranian al dronelor, Sahara Thunder, potrivit Telegraph.

05:22Interviul cu preşedintele rus Vladimir Putin realizat de prezentatorul american Tucker Carlson, un apropiat al lui Donald Trump, va fi difuzat joi pe site-ul său, a anunţat miercuri această fostă vedetă de televiziune pe contul său de Instagram, notează AFP, citat de Agerpres.

01:00Între certurile interne ale republicanilor şi conflictul cu preşedintele Joe Biden, Congresul american a fost din nou paralizat miercuri, incapabil să valideze un pachet financiar pentru Ucraina sau Israel, comentează AFP, potrivit Agerpres.

Senatorii au respins după-amiaza un text care ar fi deblocat noi fonduri pentru aceste două ţări aflate în război şi ar fi reformat sistemul migratoriu al Statelor Unite, deşi au fost negocieri dure luni de zile.

Senatul ar urma să-şi încerce din nou norocul cu un alt text al cărui rezultat este mai incert.

Este vorba despre acelaşi proiect de lege ca primul, pur şi simplu fără reforma migratorie.

00:08Ucraina va semna primele contracte pentru producția în masă de drone de atac similare cu dronele rusești Lancet „în săptămânile următoare”, a declarat ministrul Transformării Digitale Mihailo Fedorov pe 7 februarie, relatează Kyiv Independent.

Lancet este o dronă kamikaze cu o rază de acțiune de 40 de kilometri, produsă de ZALA Aero Group, o subsidiară a gigantului rus de arme Kalashnikov Concern.

De când Rusia a început să folosească Lancet în număr mare pe câmpul de luptă la sfârșitul anului 2022, aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai eficiente arme ale Rusiei împotriva țintelor de mare valoare situate la zeci de kilometri în spatele liniei frontului.

00:00Șeful de Stat Major al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi pare să fie pe picior de plecare, pe fondul dezacordului cu președintele Volodimir Zelenski privind amploarea mobilizării care urmează să fie efectuată și strategia de adoptat pentru 2024.

Le Point, citat de Rador, lansează la rândul său întrebarea cine l-ar putea înlocui pe popularul Valeri Zalujnîi, iar președintele Școlii de Economie din Kiev, Timofi Milovanov, analizează variantele.

––––––Evenimentele de miercuri privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.

ro

Lasă un răspuns