Emil Boc, despre comasarea alegerilor: „A nu avea încredere că oamenii nu vor fi şti să aleagă între buletinele de vot reprezintă o ofensă la adresa cetăţeanului”

Spread the love

  Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat, joi, despre comasarea alegerilor, că este ofensator pentru cetățeni să se spună că oamenii nu vor ști să aleagă între buletinele de vot, el amintind că, în 2009, când era premier, a organizat simultan turul întâi al alegerilor prezidenţiale cu un referendum şi nu a fost nicio problemă.

 Nu e prima dată dată când edilul Clujului Emil Boc se pronunță în favoarea comasării alegerilor.

Săptămâna trecută, Boc arăta că nu există piedici constituționale pentru acest demers, iar prin modificarea codului administrativ comasarea alegerilor va fi posibilă și din punct de vedere legal.

 Emil Boc a arătat, joi, că sunt deja nouă state din UE care în luna iunie organizează alegeri europarlamentare simultan cu alegeri locale regionale.

Mai mult, argumentul potrivit căruia comasarea alegerilor ar putea genera confuzie printre alegători nu se susține, în opinia primarului din Cluj.

 „Noi trebuie să ne uităm şi să vedem dacă ceea ce se face, ceea ce se propune este în consonanţă cu legea, este în consonanţă cu practica europeană, este posibil să se facă şi atunci, legal, este? Da, este! Se poate face? Alţii fac din Uniunea Europeană? Fac! Este posibil să se implementeze? Da!”, a declarat, joi, primarul Emil Boc, în cadrul unei intervenții radio locale.

 Emil Boc a arătat că, „atunci când a fost prim-ministru, a organizat în 2009 simultan alegeri prezidenţiale, turul 1, cu un referendum şi n-a fost nicio problemă”.

„S-au organizat şi a fost foarte bine şi au mai fost şi în 2019, dacă vă amintiţi bine, referendum, odată cu alegerile.

Deci aceste lucruri chiar noi în România le-am organizat, iar a nu avea încredere că oamenii nu vor fi şti să aleagă între buletinele de vot, asta înseamnă practic o ofensă la adresa cetăţeanului”, a completat Boc.

Primarul din Cluj-Napoca a menţionat că, ”după 30 de ani democraţie, cetăţenii ştiu ce trebuie să facă atunci când merg la vot”.

„Eu nu cred că nu putem avea încredere în cetăţeni, că ei nu vor şti să diferenţieze alegerile pentru Parlamentul European de alegerile pentru primar, haideţi să fim serioşi.

Cred că după 30 de ani de democraţie, acest lucru, repet, îl ştie fiecare, iar cei care se opun, practic, dau un vot de blam cetăţeanului pe care nu-l consideră capabil să discearnă şi să facă alegerile potrivite”, a sus Boc.

Primarul a precizat că „alegerile le face cetăţeanul în urna lui, acolo în cabina de vot”.

„Acea alegere o face cetăţeanul, că o face în iunie, ca o face în octombrie, tot cetăţeanul o face, dar dacă putem să le facem împreună, să economisim şi timp, şi bani, atunci de ce să nu se facă? Dar, repet, e o decizie de oportunitate, pe care până la urmă cei de la nivel naţional o vor lua”, a mai spus Boc.

Recent, think tank-ul Expert Forum a oferit o reacție rapidă cu privire la comasarea alegerilor prin care arăta că în nici un alt stat european legislația nu a fost mutilată cu patru luni înainte de alegeri, pentru a permite comasarea scrutinelor electorale.

Mai mult, potrivit specialiștilor, comasarea alegerilor nu va conduce la reducerea costurilor și va crea confuzie printre alegători.

„Deși s-a invocat scăderea costurilor de organizare a alegerilor, în conformitate cu legislația în vigoare vor trebui organizate secții de votare separate pentru locale și europarlamentare, fapt care nu va conduce la scăderea costurilor.

Dimpotrivă, organizarea de secții separate va agrava problemele privitoare la spațiile insuficiente, la dificultatea de a identifica resursele umane necesare.

În plus există un risc semnificativ de confuzie în rândul alegătorilor cu privire la procesele electorale care se desfășoară concomitent”, arată sursa citată.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns