Turismul, peste nivelul dinainte de pandemie, în 2023. Românii și-au programat încă din ianuarie concediile pe 2024.

Spread the love

  Interesul turiştilor români pentru vacanţe în România a crescut în ianuarie 2024, astfel că volumul rezervărilor prin programul „Înscrieri Timpurii” a fost mai mare cu 30% faţă de perioada similară a anului trecut, relevă datele unui tur-operator, citat de Agerpres.

ro „Această creştere păstrează evoluţia anului 2023, când numărul turiştilor a fost în medie cu 11% mai mare faţă de anul precedent, sosirile înregistrate în staţiunile turistice din România, însumând 13.

647.

000 persoane, depăşind cu 0,28% numărul turiştilor din 2019, considerat an de referinţă pentru turismul naţional.

Înnoptările au însumat 29.

171.

000, apropiindu-se de valorile din 2019 în creştere totuşi cu 9,8% faţă de 2022.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini care au vizitat ţara, aceştia au reprezentat 15,4% din totalul sosirilor în România, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în concordanţă cu cele ale tur-operatorului”, precizează reprezentanţii tur-operatorului.

Creşterea numărului de rezervări se datorează şi ofertelor speciale cu avans minim de 100 de lei şi diferenţă achitată cu maximum 14 zile înainte de data cazării.

Potrivit sursei citate, turiştii români şi-au recâştigat încrederea în planificarea vacanţelor, chiar şi cu 9 luni înainte.

Plata cu vouchere de vacanţă a reprezentat aproape 25% din ponderea rezervărilor, iar mai mult de 90% din totalul voucherelor emise în 2023 au fost deja decontate.

„În acelaşi timp, turiştii au fost mai atenţi la bugetul alocat şi la raportul calitate/preţ, preferând în general unităţile clasificate de 3 şi 4 stele, cu facilităţi şi servicii suplimentare.

Astfel, pentru zona de litoral, turiştii au preferat în procent de 31% unităţile clasificate de 3 stele şi 57% pe cele de 4 stele, iar pentru zona de munte-balneo proporţia este constantă, în jur de 42%, atât pentru unităţile de 3 cât şi pentru cele de 4 stele”, arată datele tur-operatorului.

Staţiunile din zona de litoral care s-au bucurat de cel mai mare număr de turişti în anul 2023 au fost Mamaia, Eforie Nord şi Jupiter, cu o pondere de 58% din totalul vânzărilor, în timp ce în zona de munte Sinaia, Predeal şi Poiana Braşov au ocupat 56% din volumul vânzărilor, iar pentru balneo, Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata şi Băile Herculane o pondere de 64%.

Pentru anul 2024, tur-operatorul estimează o creştere a tarifelor cu 15-20% faţă de 2023 şi o durată medie a sejurului de 4,5 nopţi pentru zona de litoral, respectiv de 3,6 nopţi pentru zona de munte – balneo şi Delta Dunării.

Tot în acest an, vor avea succes staţiunile unde OMD-urile împreună cu autorităţile locale vor pune în valoare potenţialul turistic al zonei respective şi hotelurile care au înţeles să adopte tarife şi servicii competitive, adaptate pentru nevoile turiştilor.

De asemenea, potrivit INS, sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna decembrie 2023, au însumat 1,15 milioane persoane, în creştere cu 10,6% faţă de luna decembrie 2022.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în ultima lună a anului trecut, au însumat 1,39 milioane persoane, în creştere cu 15,3% comparativ cu luna decembrie 2022.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns