PSD și PNL își negociază influența în teritoriu. Cum împart social-democrații și liberalii candidaturile pentru marile orașe

Spread the love

Coaliția PSD-PNL își negociază sfera de influență la nivel local și încearcă să contureze o strategie comună privind calendarul alegerilor din 2024.

De altfel, comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele depinde de modul în care cele două partide vor ajunge la o înțelegere.

Liderii PSD și PNL discută în cerc restrâns despre împărțirea candidaturilor la nivel local pe primării și Consilii Județene.

Potrivit surselor HotNews.

ro, PNL este dispus să ofere social-democraților candidatura la Capitală, dar și susținere pentru o parte din primăriile reședință de județ.

Discuția pornește de la primăria Capitalei pentru ca la nivel politic această funcție este una cu vizibilitate și greutate.

În negocieri liberalii sunt dispuși să cedeze fotoliul Capitalei și să-și împartă cu PSD primăriile de sector.

Astfel potrivit surselor HotNews.

ro, PNL este interesat să-și nominalizeze candidați la sectorul 1 (ar candida seful PNL sector 1, George Tuță), sectorul 2 (nu este stabilit încă) și sectorul 6 (șef PNL sector 6 Ciprian Ciucu).

De partea cealaltă, PSD ar menține sectorul 3 cu Robert Negoiță (care va candida din partea PSD), Daniel Băluță la sectorul 4 și Piedone sau fiul acestuia la sectorul 5.

La masa negocierilor din aceste zile se discută și candidaturile în primăriile reședință de județ unde PSD și PNL nu dețin majoritatea.

Potrivit surselor HotNews.

ro în discuție se află Timișoara, Iași, Cluj, Alba Iulia, Brașov, Constanța și Bacău.

Astfel , la Timiș, PSD vrea să-l susțină pe Alfred Simonis, pentru funcția de președinte al Consiliului Judetean iar Nicolae Robu ar putea candida pentru un nou mandat de primar.

La Brașov, George Scripcaru ar putea candida din partea PNL la primărie, iar Adrian Veștea la Consiliul Județean.

La Iași, ar rămâne tandemul Costel Alexe și Mihai Chirică.

În schimb, la Constanța rămâne pentru un nou mandat primarul Vergil Chițac, iar la Cluj – Emil Boc.

Pentru primăria Bacău PNL negociază cu Lucian Viziteu, iar la Alba Iulia liberalii s-au asigurat că actualul primar Gabriel Pleșa va candida sub sigla partidului.

Candidatura pentru primăria Capitalei este un subiect sensibil în interiorul PSD pentru că Marcel Ciolacu nu dorește să o propună pe Gabriela Firea.

Liderul PSD a căutat soluții în ceea ce privește un alt candidat credibil susținut de PSD pentru București.

Printre numele vehiculate în interiorul PSD drept posibil candidat s-au numărat primarului sectorului 4, Daniel Băluță, primarul sectorul 3, Robert Negoiță și chiar numele lui Marcel Ciolacu.

De ce candidatura la primăria București este o miza politică așa mare și de ce Marcel Ciolacu evită să o susțină pe Gabriela Firea? Fotoliul de primar al Capitalei este o funcție politică validată de electorat, iar liderii partidelor o consideră a două funcție mare în stat după funcția de președinte al României.

De asemenea, edilul Capitalei are vizibilitate publică și este legitimat, în viziunea politicienilor, să candideze pe viitor la președinția României.

În acest context, Marcel Ciolacu ezită să o desemneze pe Firea candidatul PSD.

Potrivit surselor din interiorul PSD, Ciolacu nu are încă o soluție să o înlocuiască pe Firea.

„Există varianta de la început ca Firea să candideze sub sigla PSD.

Calculele interne din PSD arată că Firea a mai pierdut din procente, iar diferența dintre ea și Nicușor Dan nu mai este atât de mare.

Un scenariu în care ea ar pierde s-ar potrivi cu dorința lui Marcel Ciolacu și ar închide odată pentru totdeauna pretențiile Gabrielei Firea”, susțin sursele citate.

De menționat este că primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat recent că nu intenționează să candideze la Primăria Capitalei în 2024, precizând că dorește să-și continue că proiectele pe care le-a demarat în sectorul său.

„Nu merg la Capitală (…).

Proiectele pe care le-am început în Sectorul 4 vor continua, planșeul, metroul, școlile, grădinițele, maternitatea, tot ceea ce înseamnă copii, tot ceea ce înseamnă locuri de muncă bine plătite trebuie să se întâmple cât mai repede pentru noi, cei care trăim în această zonă a Bucureștiului”, a declarat Băluță duminică, pe B1 TV.

Totodată PNL a anunțat săptămâna trecută că îi retrage susținerea actualului primar al Capitalei Nicușor Dan.

Liderul PNL, Sebastian Burduja ar fi candidatul PNL pentru București dar, potrivit sondajelor, acesta nu are o cota mare de încredere a bucureștenilor.

Negocierile se poartă zilele acestea, nimic nu este decis între cele două partide.

O ședință a Coaliției ar putea fi posibilă în cursul zilei de joi, 8 februarie, susțin sursele HotNews.

ro.

Lasă un răspuns