Guvernul preşedintelui argentinian Javier Milei încearcă să-şi salveze pachetul amplu de reforme economice.
Asta după ce parlamentarii camerei inferioare a Parlamentului au respins marţi mai multe propuneri esenţiale din proiectul de lege.
Acestea au fost trimise la comisii pentru o nouă analiză.
Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat miercuri pentru Reuters că este puţin probabil ca proiectul de lege să ajungă înapoi în Congres.
Vezi mai multe articole din categoria externe Guvernul analizează varianta împărţirii pachetului în mai multe propuneri separate.
De asemenea, ar putea fi organizat un referendum naţional.
Pachetul conţine prevederi care ar permite privatizarea entităţilor de stat, modificarea a sute de reglementări şi o reducere a subvenţiilor de stat.
Milei, care i-a acuzat pe parlamentarii din opoziţie de „trădare”, susţine că sunt necesare reforme pentru a salva Argentina din cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, care a dus inflaţia la peste 200%.