Premierul Marcel Ciolacu susține că nu s-a luat încă o decizie politică privind două runde de alegeri comasate, iar informațiile care au apărut în spațiul public par a fi niște mesaje pentru el.
Liderul PSD are însă argumente pentru ideea comasării localelor cu europarlamentarele, aducând ca argument „precedentele europene”.
Surse politice au declarat pentru HotNews.
ro că PSD și PNL au convenit, de principiu, comasarea europarlamentarelor cu localele și a parlamentarelor cu turul 1 al prezidențialelor.
„Mai mult sub nicio formă nu e nicio discuție despre al doilea rând de comasări sau al treilea rând de comasări și vă dau cuvântul meu de onoare că nici nu am vorbit așa ceva.
Dar poate au vorbit alții sau vor unii să-mi transmită vreun mesaj.
Chiar sunt un om care sunt receptiv și pot să-mi transmită mesaje și prin whatsapp și prin sms-uri normale, nu trebuie să-mi trimită prin televiziuni”, a spus Ciolacu, insistând că nu s-a luat o decizie politică, dar se va discuta subiectul joi, în Coaliție.
Premierul vine însă cu argumente în favoarea comasării europarlamentarelor cu locale.
„Cert este că în acest moment sunt 9 state membre UE care au comasat localele cu europarlamentarele, deci precedentele europene s-au creat.
Nu cred în argumentul lipsei de democrație dacă se face o comasare, pentru că știm cu toții că la alegerile locale vin cei mai mulți cetățeni.
Cu alte cuvinte, făcând această comasare mai mulți români participă la vot și atunci clasa politică este mai legitimă.
Dacă erau singure europarlamentarele, fără niciun referendum cum se mai întâmpla în trecut, atunci prezența la vot va fi minimă.
Eu cred că nu ne dorim, pentru binele democrației acest lucru.
Înțeleg toate argumentele și spaimele dar in decizia politică nu o să conteze acest argument că nu este democratic, dimpotrivă e mai mult decât democratic.
”, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Și președintele Klaus Iohannis a spus miercuri că nu se opune planurilor coaliției PSD-PNL de comasare a unor alegeri.
„Alegerile vor avea loc în acest an.
Patru rânduri de alegeri e foarte mult.
Care cu care se pot comasa va elucida Guvernul și Coaliția de guvernare.
Eu nu sunt împotriva unor comasări de alegeri”, a spus șeful statului.