O nouă tactică a operatorilor ucraineni de drone îi pune în dificultate pe militarii ruși și provoacă îngrijorări în rândul bloggerilor militari din Rusia, arată analistul militar Samuel Bendett, un specialist în folosirea tehnologiilor autonome avansate pe câmpul de luptă.
Bendett notează pe pagina sa de „X”, fosta Twitter, că bloggerii militari ruși, care au sute de mii de urmăritori pe rețelele de socializare și Telegram, sunt îngrijorați de o tactică folosită de ucraineni pe timpul nopții.
Aceasta presupune lansarea unui val de drone care zboară la altitudini diferite, una dintre ele survolând mai aproape de sol cu luminile sale de navigare aprinse.
Sarcina sa este de a atrage atenția soldaților ruși de la sol pentru a-i provoca să deschidă focul asupra ei, dezvăluindu-și astfel pozițiile.
Când acest lucru se întâmplă, celelalte drone de supraveghere, care survolează solul cu luminile stinse, înregistrează pozițiile soldaților ruși.
„Ideea generală este simplă: fie doar dezvălui pozițiile rușilor, fie îi lovești cu artilerie”, explică Bendett, un analist la Centrul pentru Studii Navale din SUA și la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale.
Dronele au ajuns să joace în războiul din Ucraina un rol care a depășit ca importanță toate așteptările majorității analiștilor și teoreticienilor militari, după cum a arătat recent inclusiv un fost șef de Stat Major al forțelor armate ruse, generalul Yuri Baluievski.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat chiar marți că a semnat un decret „strategic” prin care este creat un corp separat în cadrul forțelor ucrainene, care va fi dedicat dronelor, în condiţiile în care Kievul mizează tot mai mult pe această tehnologie după eșecul ofensivei sale de vara trecută.
El a ţinut să sublinieze că această nouă forţă „nu este o chestiune de viitor”, ci „este ceva care ar trebui să dea un rezultat foarte concret în viitorul apropiat”.
„Dronele – sistemele aeriene fără pilot – s-au dovedit a fi eficiente în bătăliile de la sol, de pe cer şi de pe mare.
Ucraina a schimbat cu adevărat situaţia de securitate în Marea Neagră datorită dronelor.
Respingerea asalturilor la sol este în mare parte opera dronelor.
Distrugerea pe scară largă a ocupanţilor şi a echipamentelor lor este, de asemenea, opera dronelor”, a subliniat Zelenski.
Liderul ucrainean a mai spus că acum, prin crearea unei forţe speciale dedicate dronelor, vor fi create posturi speciale pentru personalul care lucrează cu aeronave fără pilot, vor fi unităţi speciale care vor beneficia de o pregătire eficientă şi de sistematizarea experienţei.
În plus, producţia de drone va fi crescută constant, vor fi luate în considerare „cele mai bune idei” şi vor fi atraşi cei mai buni specialişti în acest domeniu.
„Aceasta este o sarcină pentru armată, pentru Ministerul Apărării şi pentru guvern în ansamblu”, a punctat Zelenski.
Anunțul său a venit după ce în decembrie anul trecut el le-a promis militarilor ucraineni că țara va ajunge la o capacitate de producție de un milion de drone anual, însă tot mai mulți soldați ai Kievului au semnalat probleme cu calitatea echipamentelor primite.
Urmărește ultimele evoluții din a 714-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.
RO.