LiveBlog Simona Halep, audiată la TAS – Cele mai importante detalii din prima zi

Spread the love

Simona Halep atacă decizia ITIA de suspendare de patru ani pentru dopaj la TAS.

Audierile de la Lausanne se întind pe următoarele trei zile, iar fosta lideră WTA speră într-o reducere a pedepsei.

Cele mai importante detalii ale zilei de miercuri sunt LiveBlog pe HotNews.

ro.

>> Boris Becker, despre audierea Simonei Halep de la TAS: „Sunt sigur că Ion Țiriac o va ajuta”11:26Ilie Năstase a comentat pentru orangesport.

ro despre cazul de dopaj în care este implicată Simona Halep.

Fostul lider ATP a precizat următoarele: „Eu cred că i-au băgat (n.

r.

staff-ul lui Patrick Mouratoglou) şi pe Serena Williams şi pe alţii.

Dacă i-a dat Simonei, sigur le-a dat şi celorlalţi jucători cu care a lucrat.

Eu aşa cred, nu cred că e Simona Halep prima care primeşte asta de la Mouratoglou”.

Simona Halep, zâmbitoare în momentul în care a ajuns la sediul TAS de la Lausanne Sursa foto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia10:57În momentul în care a ajuns la sediul TAS, Simona Halep a transmis un mesaj scurt: „Voi vorbi după aceea”, informează Euronews.

Este cunoscut faptul că fosta lideră WTA nu are voie să discute cu presa, iar cel mai probabil o convorbire cu jurnaliștii va avea loc vineri, după ora 16:30 (când ar trebui să se încheie audierile de la Lausanne).

Hoy empieza la audiencia del caso Simona Halep en el TAS.

La ex número 1 busca reducir su sanción de 4 años.

La audiencia será hasta el 9 de febrero.

Luego el Tribunal analizará la defensa y tomará una decisión, sin fecha confirmada aún.

10:47„Acum nu prea pot să spun nimic.

Ar putea fi interpretat greșit de către instanță și, probabil, nu va fi bine pentru Simona.

Sper doar că adevărul va fi, în sfârșit, recunoscut.

Va trebui să aștept din nou verdictul.

Dar, dacă va exista o sancțiune, o să mă dezlănțui” – Jean-Claude Alvarez, expert apărare Simona Halep, pentru iAM Sport.

10:30Conform programului indicat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, audierile au început.

Simona Halep a ajuns la sediul TAS de la Lausanne, dar conform protocolului nu a stat de vorbă cu presa.

Simona Halep: Former world number one’s appeal against doping ban to begin https://t.

co/7ToQJA9NFH10:13Referindu-se la Ulrich Haas, surse din TAS vorbesc despre faptul că elvețianul este o alegere foarte bună pentru ITIA și mai puțin bună pentru Simona Halep.

„Alegerea lui e foarte bună pentru ITIA, mai puțin pentru Simona.

E elvețian (are cetățenie), deci văzut ca neutru.

Nu poate fi acuzat că e de partea cuiva.

Iar, pe lângă asta, e o autoritate, ceea ce arată determinarea ITIA de a-și atinge scopul, și anume acela ca pedeapsa Simonei să fie păstrată sau chiar crescută la șase ani.

Dacă simte că ceva nu e în regulă, taie în carne vie.

A fost și în ciclism, acolo unde dopajul este ultraperformant” – surse TAS, citate de iAM Sport.

10:00De cealaltă parte, ITIA este reprezentată în proces de un nume cu multă experiență în dopingul din sport.

Vorbim despre Ulrich Haas.

Acesta a făcut parte dintr-o comisie care a anchetat dopajul din ciclism, inclusiv pe Lance Armstrong.

The top court in global sport on Wednesday was set to begin hearing the appeal of former Wimbledon and French Open champion Simona Halep against a doping suspension that could end her career.

https://t.

co/OvKQo5wWK3 https://t.

co/OvKQo5wWK309:55Simona este reprezentată la TAS de o echipă de avocați condusă de Howard L.

Jacobs (a mai fost alături de sportivi cu probleme de dopaj, amintim aici cazurile Maria Sharapova și Marin Cilic – ambii au primit reduceri ale suspendărilor).

Pe lângă Bogdan Stoica și Howard L.

Jacobs, alături de Simona se mai afla la Lausanne și fostul patinator american Jeffrey G.

Benz, cel care este chiar arbitru la TAS, transmite Euronews.

09:48Alize Cornet, fostă adversară a Simonei Halep în circuitul WTA, i-a transmis un mesaj româncei înainte de audierile de la TAS.

„Nu m-am îndoit de ea nici măcar o secundă.

Îi cunosc valorile, împărtășim aceleași valori.

Știu cine este ea, o muncitoare.

Știu că are grijă de ceea ce mănâncă, de ceea ce ia.

Aceasta este pur și simplu o greșeală, nu o greșeală din partea ei, ci o greșeală din partea laboratorului și a oamenilor care i l-au dat (n.

r.

suplimentul contaminat).

Cred că este foarte trist ceea ce se întâmplă.

Este foarte nedrept și nu știu cum se descurcă ea cu asta.

Dar Simona este foarte puternică din punct de vedere mental, așa că nu sunt surprinsă.

Dar este trist și abia aștept să se elibereze în sfârșit de asta și sper că procesul îi va oferi libertatea pe care o merită.

Și eu sunt emoționată când vorbesc despre ea” – Alize Cornet, citată de treizecizero.

ro.

09:42Comunicatul celor de la TAS despre audierea Simonei HalepThe TAS’s media release giving information about Simona Halep’s hearing which will start on Wednesday.

pic.

twitter.

com/tBO25bDQUs09:39Chestionat pe marginea apelului Simonei Halep de la TAS, avocatul Cristian Cernodolea, un foarte bun cunoscător al spețelor sportive, a comentat pentru Adevărul următoarele.

„Nu vreau să folosesc cuvinte mari sau dure, dar cred că va fi imposibil ca Halep să obțină o achitare la TAS.

Dacă Simona va fi achitată, o asemenea decizie ar crea un precedent juridic foarte periculos pentru orice altă procedură de doping / antidoping pe viitor.

Oricât de puternice vor fi dovezile din tabăra Halep, în cazul în care aceste dovezi palpabile legate de varianta contaminării vor exista, ele nu o pot achita pe Simona.

Pentru că, în acest dosar, vorbim de genul de infracțiune disciplinară în care nu prea se ține cont de modalitatea în care substanța interzisă ți-a ajuns în organism.

De aceea, cred că cel mai optimist scenariu pentru Simona la TAS ar fi să obțină o reducere a suspendării de 4 ani.

Repet: având în vedere precedentul periculos pe care l-ar crea achitarea Simonei, nu cred că nicio instanță și-ar asuma o asemenea decizie” – Cristian Cernodolea.

09:32Tribunalul de Arbitraj Sportiv a precizat clar că Simona Halep nu va face nicio declarație pentru presă înainte de finalul audierii (vineri, în jurul orei 16:30).

09:32În urma audierilor de trei zile, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală, ea urmând să conţină decizia şi motivarea acesteia.

09:32La cererea părţilor implicate în eveniment, nu vor fi furnizate informaţii suplimentare cu privire la identitatea participanţilor: reprezentanţi, experţi şi martori.

À 9h30 ce mercredi, Simona Halep 32 ans va se présenter devant le Tribunal Arbitral du Sport pour contester sa suspension de 4 ans pour dopage qui court jusqu’en octobre 2026 et espérer ainsi redevenir une joueuse de tennis.

Son audience se fera à huis clos et doit durer 3 jours.

pic.

twitter.

com/QlgonB1xVO09:31Cine o judecă pe Simona: Comisia TAS desemnată să judece această speță este formată din Annabelle Bennett (Australia – preşedinte), Jeffrey G.

Benz (SUA) şi profesorul Ulrich Haas (Germania).

09:31Susţinerile orale de încheiere vor avea loc în ultima zi, adică vineri, 9 februarie 2024.

09:30Audierile ar trebui să se încheie vineri, 9 februarie, în jurul orei 15:30, adică 16:30 în România.

09:30Audierile vor începe cu pledoariile de deschidere ale părţilor, urmate de depoziţiile martorilor şi ale experţilor.

📰: Simona Halep will go to sport’s highest court on Wednesday to challenge her four-year ban in a doping case.

CAS says Halep plans to attend in person when the appeal opens for a closed-doors hearing scheduled over three days.

⤵️https://t.

co/0B2X3cVGGl09:30Comisia TAS și părțile implicate în procedură au stabilit cum arată calendarul audierilor: totul va începe miercuri, 7 februarie 2024, de la ora 9:30 (adică ora 10:30 în România).

Simona Halep to Appear at CAS Hearing This Week 👇https://t.

co/ff4ojUUHPR pic.

twitter.

com/4Hs5odOV5509:29Audierile vor avea loc cu ușile închise, iar motivul este unul cât se poate de simplu: niciuna dintre părți nu a solicitat o audiere publică.

09:29Conform TAS, părţile, martorii şi experţii vor participa la audiere atât personal, cât şi de la distanţă.

Simona este prezentă personal la Lausanne.

09:28Nu este cunoscută data la care vom avea decizia forului de la Lausanne, acest lucru putând fi o chestiune de câteva zile sau de câteva luni.

Former world No.

1 Simona Halep is Wednesday, February 7, appearing before the Court of Arbitration for Sports in Lausanne to appeal her four-year ban in a doping case.

The two-time Grand Slam champion Halep aims to overturn the ban imposed by the International Tennis Integrity… pic.

twitter.

com/YYV623FGeN09:28Audierile de la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) vor avea loc de miercuri și până vineri.

09:27Ce a spus Simona Halep într-un interviu pentru Paris Match realizat spre finalul anului 2023.

„Sunt victima unei nedreptăţi.

Aştept deja de mai mult de un an.

Nu am dormit bine majoritatea timpului.

Sunt o persoană emotivă şi înainte de fiecare meci eram stresată şi simţeam asta în stomac.

În acest an fiecare zi a fost aşa.

Visul meu este să revin, indiferent de vârstă, pentru că vreau să fiu pe teren şi să decid eu cum îmi închei cariera în tenis.

Cred că merit asta, după munca depusă toată viaţa şi sacrificiile făcute pentru tenis.

Ar fi un dezastru să stau patru ani departe de tenis.

Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta.

Sunt pregătită de luptă.

Nu renunţ uşor” – Simona Halep, citată de News.

ro.

Suspendue pour dopage durant 4 ans, Simona Halep contestera sa sanction devant le Tribunal arbitral du sport (TAS) de mercredi à vendredi https://t.

co/wlymXy9hFe pic.

twitter.

com/TNkfDkXZhK

Lasă un răspuns