Lucrurile se schimbă de la 1 iulie în privința e-Factura, când va trebui folosit doar acest sistem creat de Ministerul Finanțelor pentru transmiterea și primirea facturilor.
Practic, va fi o nouă etapă care va schimba fluxurile interne ale companiilor.
*Asta nu înseamnă că nu se pot transmite ca și până acum, nu se interzice acest lucru, doar că vor fi luate în considerare numai cele din sistemul oficialDepartamentul comercial va trebui să aibă conturi în e-Factura și să vadă dacă facturile respective trebuie plătite sau nu.
De exemplu, vine camionul cu marfă, este preluat, poate fi prezentată și o factură fizică, dar departamentul comercial trebuie să se uite să vadă dacă ceea ce a primit fizic (în document) este același lucru cu informația primită prin e-Factura.
Adică să nu fie sume diferite.
Asta pentru că doar factura din sistemul Ministerului Finanțelor trebuie luată în considerare.
În interiorul acelor companii trebuie creat un nou flux prin care să fie verificate facturile, precum și deciziile de a fi recunoscute și plătite.
Departamentul comercial va trebui să studieze cu atenție ce trimite la contabilitate.
Un contabil nu are de unde să știe dacă acele facturi primite în e-Factura sunt conforme sau nu, adică dacă sunt greșite sau nu.
Asta este treaba antreprenorilor și a oamenilor responsabili de acest lucru.
În acest moment, firmele de consultanță din zona fiscală testează diverse soluții informatice pentru a le propune propriilor clienți, pentru ca aceștia să fie pregătiți pentru jumătatea anului.