Dumitru Tudone, apropiat al lui Iulian Dumitrescu şi loial acestuia, preia atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, după ce DNA i-a interzis lui Dumitrescu să exercite funcţia

Spread the love

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova Dumitru Tudone (PNL) a fost votat, luni, pentru a prelua atribuţiile preşedintelui instituţiei, după ce Iulian Dumitrescu a primit interdicţia de a şi le exercita.

Tudone este un politician loial lui Dumitrescu, el mutându-se din judeţul Călăraşi în judeţul Prahova pentru a candida pe listele PNL, scrie News.

ro.

Consiliul Judeţean Prahova a convocat, luni, o şedinţă extraordinară de îndată pentru a stabili care dintre cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei – Dumitru Tudone (PNL) şi Cristian Apostol (USR) – va prelua atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean, după ce Iulian Dumitrescu a primit interdicţia de a exercita această funcţie prin ordonanţa emisă de procurorii DNA, care l-au plasat sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

Grupul PNL a propus ca atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova să fie preluate de liberalul Dumitru Tudone, cunoscut drept un apropiat al lui Iulian Dumitrescu şi loial acestuia, iar grupul USR l-a propus pe vicepreşedintele USR Cristian Apostol.

Grupul consilierilor PSD-PPU a anunţat că nu îl va vota pe niciunul dintre cei doi vicepreşedinţi pentru preluarea atribuţiilor vicepreşedintelui, liderul de grup Rareş Enescu (PSD) explicând celor doi vicepreşedinţi: ”Nu suntem de acord cu niciunul dintre dumneavoastră, pentru că niciunul dintre dumneavoastră nu meritaţi să conduceţi destinele acestui judeţ în condiţiile actuale”.

El le-a reproşat liberalilor că Dumitru Tudone nu a dorit ”negocieri” cu PSD, explicând că Tudone i-a spus că nu are ”mandat de negociere”.

Consilierul judeţean Mihai Apostolache, reprezentant al Partidului Prahova în Acţiune, care are grup în Consiliul Judeţean, a anunţat că reprezentanţii formaţiunii îl vor vota pe acela dintre vicepreşedinţi care va fi de acord cu unele condiţii.

Printre condiţiile enumerate de Mihai Apostolache se numără ”transparentizarea întregii activităţi a Consiliului Judeţean, mai ales în ceea ce priveşte activitatea financiară” a instituţiei, realizarea unui audit extern pentru mandatul 2016-20202 şi pentru actualul mandat şi realizarea unei comparaţii, a unei analize cu privire la modul în care au fost cheltuite de către administraţiile locale fondurile primite de la bugetul Consiliului Judeţean.

Ambii vicepreşedinţi au declarat că sunt de acord cu toate condiţiile puse de partidul Prahova în Acţiune.

Votul a fost secret.

Unul dintre consilieri, care a participat la şedinţă online, a reclamat că nu i se poate asigura secretul votului, declarând că va ataca rezultatul acestuia la Instituţia Prefectului.

Au votat 32 de consilieri, iar 26 de voturi au fost valabil exprimate, şase dintre ele fiind nule.

Dumitru Tudone a primit 19 voturi pentru a prelua atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, acesta fiind numărul minim de voturi de care avea nevoie.

Dumitru Tudone este un apropiat şi loial al lui Iulian Dumitrescu, vechi colaborator al acestuia.

Pentru a putea obţine un mandat de consilier judeţean în Prahova, în anul 2020, Tudone, fost secretar general al Consiliului Judeţean Călăraşi, şi-a făcut mutaţia din judeţul Călăraşi în Prahova, lăsându-şi familia în Călăraşi.

La fel ca Iulian Dumitrescu, Dumitru Tudone este un politician discret, care evită interacţiunea cu presa.

El a condus în repetate rânduri şedinţele Consiliului Judeţean, în contextul în care Iulian Dumitrescu, acuzat, de altfel, de către opozanţii politici, că ”dă indicaţii” şi conduce instituţia ”prin telefon” nu a fost prezent la şedinţe, scrie News.

ro.

La momentul la care şi-a făcut mutaţia în Prahova, pentru a candida pe listele PNL din acest judeţ, Dumitru Tudone era trimis în judecată de DNA într-un dosar care viza retrocedări de terenuri în Călăraşi, el fiind achitat în acel dosar.

Recent, Dumitru Tudone a fost acuzat de către deputatul Forţa Dreptei George Ionescu, unul dintre cei mai importanţi foşti lideri din PNL Prahova, că ar fi încercat să influenţeze declaraţiile unor martori dintr-un dosar penal în care procurorii cercetează fraudarea voturilor în comuna Ciorani, cea mai mare localitate rurală din Prahova.

”Cerem public demisia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Tudone, datorită folosirii influenţei funcţiei pe care o deţine, folosind instituţia publică a Consiliului Judeţean pentru a intimida martorii din dosarul furtului de voturi de la Ciorani.

I-a invitat în biroul din instituţia publică, spunându-le să lase mai moale cu declaraţiile”, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele filialei Prahova a partidului Forţa Dreptei, George Ionescu, unul dintre liderii la nivel naţional al acestei formaţiuni politice.

Până luni, Dumitru Tudone nu a răspuns solicitării formulate de News.

ro de a comenta acuzaţiile conform cărora a încercat, în biroul său din Consiliul Judeţean, să influenţeze martori din dosarul penal.

CITEȘTE ȘI: Șeful CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, acuzat că ar fi luat mită peste 3,2 milioane de euro, contestă controlul judiciar și sechestrul pe bunuri / Viața de lux a unuia din cei mai influenți lideri PNL

Lasă un răspuns