Camelia Tișe, fosta soție a președintelui CJ Cluj, a murit de malarie / O altă persoană a murit de malarie la București / Câte cazuri cu această boală au fost în ultimele luni în România și care sunt simptomele

Spread the love

Camelia Tișe, fosta soţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe, găsită decedată, luni, în apartamentul ei din Cluj-Napoca, a murit de malarie, potrivit Antena 3 și Realitatea TV.

Camelia Tișe, în vârstă de 47 de ani, tocmai se întorsese dintr-o vacanţă în Tanzania.

Conform unor surse, citate de Foaiatransilvana.

ro, angajații de la Medicină Legală, dar și polițiștii prezenți au purtat măști de protecție tocmai pentru a evita infecția cu un astfel de virus.

Ipoteza a fost luată în calcul încă de luni de anchetatori.

Potrivit Foaia Transilvană, angajații de la Medicină Legală, dar și polițiștii prezenți la locuința acesteia au purtat echipament de protecție pentru a nu se infecta.

„În urma investigaţiilor preliminare efectuate de către poliţişti şi în baza primelor date indicate de medicii legişti, s-a stabilit că moartea nu a fost violentă şi nu au fost identificate elemente care să indice posibilitatea unui act de agresiune”, a transmis IPJ Cluj.

Camelia Tișe, fosta soţie a preşedintelui CJ Cluj Alin Tişe, a fost găsită moartă, luni, în apartamentul ei din Cluj-Napoca.

Ea avea 47 de ani și a fost găsită fără suflare în casă de menajera ei.

Aceasta nu avea urme de violenţă pe corp, iar din acest motiv, procurorii au avut în vedere ipoteza decesului din cauze medicale.

Tot marți, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr.

Victor Babeş” din București a anunțat că un bărbat internat la terapie intensivă cu malarie a murit.

Potrivit reprezentanţilor Sunității medicale, bărbatul avea 54 de ani și era în stare gravă, murind zilele trecute.

Totodată, în ultimele 24 de ore la unitatea medicală au mai ajuns doi pacienţi cu această boală, şi ei fiind infectaţi în urma călătoriei în Zanzibar.

În 30 ianuarie, Ministerul Sănătății anunța că în ultimele trei luni în România au fost diagnosticate 11 cazuri de malarie.

Este vorba despre persoane care au călătorit în zone endemice din Africa (câte 4 cazuri în lunile noiembrie şi decembrie şi 3 cazuri în ianuarie).

Până la sfârșitul lunii ianuarie, nu se înregistrase niciun deces din cauza malariei, spunea Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, Spitalul „Dr.

Victor Babeş” din București a transmis atunci că în ultima lună la această unitate medicală s-au înregistrat patru cazuri de malarie severă, la pacienţi care au călătorit recent în Zanzibar”, conform unui comunicat transmis marți.

În acest context, specialiştii au lansat un apel către populație, subliniind importanţa informării medicale corespunzătoare în legătură cu călătoriile spre anumite destinaţii turistice.

Și agenţiile de turism au fost îndemnate să îndrume turiştii către cabinetele medicale specializate în boli infecţioase şi medicina călătoriei, pentru a obţine informaţiile medicale necesare înainte de plecarea în călătorie.

„Pentru turiştii care călătoresc în destinaţii ce sunt considerate zone endemice de malarie, recomandăm în primul rând prezentarea la medicul specialist de boli infecţioase şi, dacă destinaţia o impune, administrarea unui tratament profilactic atât contra malariei, cât şi a altor afecţiuni specifice zonelor respective, care se pot preveni”, a spus Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr.

Victor Babeş”, potrivit unui comunicat de presă al unității medicale.

Malaria este o boală infecţioasă care se transmite prin înţepătura de ţânţar (specia Anopheles), iar profilaxia constă în administrarea unor medicamente antimalarice şi protecţie împotriva înţepăturilor de ţânţari.

Semnele şi simptomele malariei pot include: febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, diaree, precum şi alte manifestări.

Specialiştii afirmă că diagnosticul malariei se realizează în urma unor analize specifice ale sângelui care se fac în unităţi medicale specializate.

„Este esenţial ca pacienţii să se prezinte la medic imediat ce apar primele semne, pentru a beneficia de un diagnostic precis şi pentru a iniţia rapid tratamentul specific”, spun specialiştii.

De asemenea, specialiştii avertizează că întârzierea în prezentarea la medic în cazurile de malarie poate fi extrem de periculoasă, putând duce chiar şi la deces.

Malaria este destul de răspândită în Republica Unită Tanzania, spune Ministerul Afacerilor Externe pe pagina sa de internet în care prezintă condițiile de călătorie din această țară.

„Vă recomandăm să procuraţi din timp, înainte de călătorie, un kit-medical împotriva malariei şi să utilizaţi măsuri contra ţânțarilor, cum ar fi spray-uri, plase sau aparate electrice”, subliniază MAE.

”Nu există vaccinuri obligatorii a căror confirmare prin certificat să fie solicitată la intrarea în Tanzania dacă deplasarea a avut loc direct din România sau cu escală în aeroporturi din Europa.

Recomandăm însă insistent vaccinarea împotriva febrei galbene (şi deţinerea Carnetului Galben de Vaccinări împotriva febrei galbene), precum şi împotriva febrei tifoide, hepatitei A și B, difteriei şi poliomielitei”, adaugă sursa citată.

foto articol:DreamsTime.

com

Lasă un răspuns