Astronomii chinezi au reconstituit cea mai detaliată curbă de rotaţie a galaxiei Andromeda (M31) realizată vreodată, calculând că masa acestei galaxii este de aproximativ 1,14 trilioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, informează China Daily, citat de Agerpres.
Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Yunnan şi de la alte instituţii din China, a fost publicat recent în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Aflată la o distanţă de aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină de Pământ, galaxia Andromeda este cea mai apropiată galaxie-spirală de mari dimensiuni în raport cu Calea Lactee, constituind un laborator astrofizic ideal pentru a studia formarea şi evoluţia galaxiilor.
„Cu toate acestea, din cauza distanţei considerabile a galaxiei faţă de Pământ, a fost dificil pentru astronomi să identifice corpurile cereşti din interiorul ei, iar lipsa de informaţii despre mişcarea acestor corpuri cereşti a făcut extrem de dificilă stabilirea cu exactitate a curbei de rotaţie a galaxiei”, a declarat Chen Bingqiu, profesor la Universitatea Yunnan şi coautor corespondent al studiului, citat de Science and Technology Daily.
În cadrul acestui studiu, echipa chineză a colectat măsurători ale vitezei radiale pentru 13.
679 de corpuri cereşti din galaxia Andromeda şi a determinat curba de rotaţie pe o rază de 407.
600 de ani-lumină de la centrul acesteia, obţinând o acurateţe cuprinsă între 5 şi 20 de procente.
Cercetarea a arătat că această curbă de rotaţie rămâne relativ constantă la aproximativ 220 de kilometri pe secundă în interiorul discului său galactic, dar scade treptat spre exterior până la aproximativ 170 de kilometri pe secundă în haloul său exterior.
Pe baza curbei de rotaţie, cercetătorii din această echipă au construit un model de masă pentru galaxia Andromeda format din trei componente, care dezvăluie distribuţia masei galaxiei.
Potrivit profesorului Chen Bingqiu, studiul oferă o nouă înţelegere asupra distribuţiei de masă a galaxiei Andromeda şi, prin extensie, asupra galaxiilor spirală în general, având o importanţă semnificativă pentru înţelegerea ulterioară a structurii dinamice, formării şi evoluţiei galaxiilor-spirală.
Cercetătorii au efectuat măsurătorile utilizând datele spectrale colectate de telescopul LAMOST (Large Sky Area Multi-Object Fiber Spectroscopic Telescope), împreună cu alte cercetări şi observaţii.