Statul român, prin Ministerul Muncii, va plăti în 2024 aproape 30 de miliarde de lei, pentru ajutoarele sociale date celor mai săraci români.
Totalul plăţilor sociale estimate de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), pentru anul 2024, este de 29.
736.
365 mii lei, adică aproape 30 de miliarde de lei, potrivit datelor obținute de Newsweek România.
Cele mai importante plăţi sociale sunt pentru alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, drepturile pentru persoanele cu handicap, stimulentul de inserţie şi ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu lemne.
Potrivit sursei citate anterior, există 28 de categorii bugetare pe care se fac plăţile, anul acesta, cel puţin conform plăţilor cunoscute în prezent.
De exemplu, pentru venitul minim de incluziune, se vor plăti 1.
188.
457 mii de lei, adică 594 de milioane de euro.
Adulţii cu handicap vizual grav vor primi 791.
456.
000 de lei, adică aproape 160 de milioane de euro.
Alocaţia de stat pentru copii a crescut de la 1 ianuarie cu 13,8%.
Primele alocaţii majorate vor fi plătite luna aceasta.
În România, cam 3,6 milioane de copii și tineri beneficiază de alocaţie de stat, în anul 2024.
„3,6 milioane de copii și tineri, care urmează cursuri liceale și profesionale, vor beneficia de sume mai mari, aferente alocațiilor de stat.
Plățile se fac din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, declara recent ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro