Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, ar urma să viziteze Turcia pe 12 februarie pentru a se întâlni cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan.
Aceasta ar urma să fie și prima vizită a lui Putin într-o țară membră NATO după invazia în Ucraina.
Râmâne de văzut dacă aceasta va avea, totuși, loc și cu ce scop.
Ce interese urmăresc cei doi lideri? Este limpede că discuțiile se vor axa pe trei subiecte complexe, și anume un eventual armistițiu între Rusia și Ucraina, un nou acord de cereale la Marea Neagră, dar și evitarea sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.
Negocierile de pacePreședintele rus va încerca, prin toate mijloacele pe care le are încă la dispoziție, să-i propună lui Erdogan să le transmită partenerilor occidentali, și poate și Ucrainei, un anumit pachet de compromisuri și acorduri pentru a ajunge cumva la o încetare a focului în acest an.
Adică există semnale tot mai clare că Rusia este deschisă să se așeze la masa negocierilor.
Totuși, Putin nu poate propune pacea acum, nu o poate face direct, pentru că, în acest moment, nimeni dintre liderii europeni ori președintele SUA nu este pregătit să vorbească cu el.
Ca de fiecare dată, o fac prin intermediari, cum ar fi țări terțe ca Turcia sau Israel, potențiali mediatori ai războiului din Ucraina.
O întâlnire cu Turcia, care este singurul aliat NATO care își permite să se întâlnească cu oficiali ruși, ar fi o victorie și pentru liderul turc după vizita sa de anul trecut la Moscova, unde nu a reușit prea multe.
Este un fapt cunoscut că Erdogan are relații destul de bune atât cu Putin, cât și cu Occidentul, așa că liderul turc poate folosi oportunitatea de dialog pentru a câștiga încrederea aliaților NATO, dar și pentru a obține capital politic la el în țară, mai ales că alegerile locale de pe 31 martie se apropie.
De asemenea, Vladimir Putin încearcă să ajungă la liderii occidentali prin intermediul lui Erdogan, mai ales pentru că Moscova nu este în măsură să ducă un război pe scară largă la nesfârșit, pentru că este de fapt epuizată.
Să nu uităm că problemele interne se acutizează, cum ar fi alegerile prezidențiale, mobilizarea armatei și protestele din regiunile siberiene îndepărtate, precum Buriatia.
Prin urmare, rușii își dau seama că, în principiu, Turcia poate aborda Occidentul pentru a influența decizia Ucrainei privind un eventual armistițiu.
Totuși, condițiile de pace propuse de Moscova prin canale diplomatice sunt inacceptabile pentru Kiev și nici măcar nu se apropie câtuși de puțin cu realitățile de pe front.
Rușii fiind împotmoliți de trei luni la Avdiivka și suferă pierderi uriașe.
Nou acord de cereale la Marea NeagrăÎn timpul vizitei, liderul de la Ankara va explora cu omologul său rus un nou sistem care să permită transportul de cereale ucrainene peste Marea Neagră.
Mai mult, Erdogan a declarat că negocierile cu Rusia ar putea duce la restabilirea acordului de cereale.
El i-a îndemnat pe liderii occidentali să accepte solicitările Rusiei, care includ relaxarea interdicției impuse băncilor sale de a utiliza sistemul internațional de plăți SWIFT.
Există inițiative de a dezvolta noi metode pentru transportul cerealelor ucrainene către piețele internaționale, prin nave terțe, de exemplu, dar care riscă să fie lovite de rachetele ruse, mai ales că Putin a amenințat că orice navă cu transport ucrainean este o țintă în acest război.
Râmâne însă de văzut ce contează mai mult: acest acord de cereale ori sistemul bancar internațional.
Desigur că în tot acest răstimp Turcia a încercat să convingă Rusia să se alăture, din nou, acordului de cereale din Marea Neagră, pe care Moscova l-a abandonat în iulie 2023, la un an de la punerea sa în aplicare.
Organizația Națiunilor Unite și Turcia au ajuns după aceea la un compromis pentru a se asigura că produsele din porturile ucrainene sunt transportate în siguranță.
Kievul a declarat că discută revenirea la acest acord, dar Moscova a subliniat de nenumărate ori că este puțin probabil ca acesta să fie repus în vigoare.
Totuși, în ciuda lipsei unui consens, unele nave ucrainene au putut transfera cereale pe Marea Neagră.
Important este că Turcia își folosește din plin poziția strategică și devine indispensabilă atât pentru Rusia, cât și pentru Ucraina, dar și pentru comunitatea internațională la modul general.
Vorbim despre tratatul Montreux privind demilitarizarea mărilor și a strâmtorilor, mecanism folosit activ de Erdogan.
Prin acest acord, Ankara nu lăsa navele să treacă.
Așa a făcut-o cu navele rusești la începutul războiului, când Putin nu s-a așteptat la o astfel de decizie și a pierdut mult avantaj în avansarea frontului, pentru că navele rusești nu au putut să treacă prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.
Așadar, Turcia încearcă să se folosească de acest lucru, inclusiv pentru a-și avansa agenda referitoare la acordul privind cerealele, dar și pentru a-și crește rolul de mediator în războiul din Ucraina.
Sancțiunile îndreptate împotriva Federației RuseÎn premieră, băncile turcești au început să închidă conturile clienților ruși, unele chiar au început să închidă conturile companiilor și să impună cerințe pentru persoanele fizice care călătoresc în Rusia.
Kremlinul a atenționat de nenumărate ori despre această problemă și că nu îi convine deloc faptul că devine din ce în ce mai greu ca Rusia să-și facă afacerile în Turcia.
Totuși, trebuie să înțelegem motivul unor astfel de politici ale băncilor turcești.
Presiunea blocării conturilor vine din partea Statelor Unite, ceea ce înseamnă că, modest și încet, Ankara mai aplică unele sancțiuni occidentale îndreptate împotriva Federației Ruse.
_Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.
ro