Premierul israelian Benjamin Netanyahu a replicat duminică la criticile unui ministru al Cabinetului său care a catalogat drept insuficient ajutorul Washingtonului, salutându-i pe „prietenii americani”, dar amintind în acelaşi timp că Israelul „ia propriile decizii”, scrie AFP.
El a spus că Israelul „apreciază mult” ajutorul american, „susţinerea în termeni de armament, în instituţiile internaţionale, trimiterea de trupe în regiune”.
Netanyahu a făcut aceste declarații în contextul în care ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir,a denunţat într-un interviu pentru Wall Street Journal, duminică, politica în regiune a preşedintelui american Joe Biden.
Statele Unite, principalul aliat al Israelului, sunt criticate în lumea arabă, dar şi pe plan intern, pentru sprijinul lor neabătut militar şi diplomatic pentru Israel.
Washingtonul afirmă totuşi că vrea să diminueze consecinţele războiului asupra civililor din Fâşia Gaza.
Washingtonul a anunţat săptămâna trecută sancţiuni împotriva a patru colonişti israelieni acuzaţi de violenţe împotriva palestinienilor în Cisiordania ocupată.
Ministrul israelian al securităţii naţionale trăieşte el însuşi într-o astfel de colonie israeliană.
Polemica intervine în contextul în care secretarul de stat american, Antony Blinken, aşteptat în regiune în zilele următoare, ar urma să facă presiune pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas şi de aliaţii săi, în schimbul unei pauze în ofensiva israeliană în Gaza, potrivit Departamentului de Stat.
Potrivit autorităţilor israeliene, 132 de ostatici continuă să fie sub controlul Hamas, din care 27 ar fi morţi.
Blinken se va deplasa în Qatar şi Egipt, mediatori ai crizei, precum şi în Israel, Cisiordania şi în Arabia Saudită.
Tot duminică, premierul Benjamin Netanyahu a declarat, la începutul şedinţei guvernului de la Tel Aviv, că Israelul „nu va fi de acord cu Hamas cu orice înţelegere şi la orice preţ”.
El a susținut că Israelul nu va încheia războiul din Gaza până când nu-şi va îndeplini „toate obiectivele – eliminarea Hamas, aducerea înapoi a tuturor ostaticilor şi asigurarea faptului că Gaza nu va mai reprezenta niciodată o ameninţare pentru Israel”.