Zeci de participanţi la un protest al soţiilor militarilor ruşi, reţinuţi de poliţiştii din Moscova

Spread the love

Sursa foto: X Zeci de persoane au fost reţinute de poliţie în centrul oraşului Moscova.

Oamenii participau la un miting de protest faţă de mobilizarea bărbaţilor pentru războiul din Ucraina.

Cel puţin 27 de persoane au fost reţinute în timp ce soţiile militarilor mobilizaţi se adunau la zidul Kremlinului pentru a depune flori la monumentul Mormântul Soldatului Necunoscut, a transmis OVD-Info.

Majoritatea celor reţinuţi sunt jurnalişti, iar ulterior unele persoane au fost eliberate.

Reţineri au fost făcute şi în alte părţi ale capitalei Rusiei.

Procuratura din Moscova a anunţat că mitingul de sâmbătă nu a avut autorizaţie, a precizat sursa menţionată.

Vezi mai multe articole din categoria externe Protestul are loc în condiţiile în care în Rusia creşte nemulţumirea faţă de mobilizarea ruşilor pentru a participa la război.

Din ce în ce mai multe femei cer întoarcerea de pe front a soţilor, fiilor şi fraţilor lor mobilizaţi în baza unui decret al preşedintelui Vladimir Putin în septembrie anul trecut.

Lasă un răspuns