Turcia a numit un nou guvernator al Băncii Centrale. Cine e Fatih Karahan

Spread the love

Turcia l-a numit pe Fatih Karahan în funcţia de guvernator al Băncii Centrale, sâmbătă, după ce vineri Hafize Gaye Erkan a demisionat din acest post, relatează News.

ro citând agenția turcă Anadolu.

Fatih Karahan, în vârstă de 42 de ani, era viceguvernator al băncii din 28 iulie.

El a absolvit departamentul de matematică şi inginerie industrială de la Universitatea Bogazici din Turcia şi are un doctorat în economie de la Universitatea din Pennsylvania.

Anterior, a fost economist, şef de echipă pentru studii privind piaţa muncii şi a produselor şi consilier de politică monetară în cadrul Federal Reserve Bank of New York.

De asemenea, a fost lector la universităţile Columbia şi New York, a devenit economist senior la Amazon şi a fost numit economist principal în cadrul companiei.

Hafize Gaye Erkan a condus Banca Centrală a Turciei începând cu 8 iunie 2023.

Ea a demisionat, vineri, invocând necesitatea de a-și proteja familia în contextul unui „asasinat al reputației”, ridicând întrebări în legătură cu înăsprirea agresivă a politicii pe care a susținut-o în cele opt luni cât a ocupat această funcție, a scris Reuters.

Erkan, prima femeie care a condus banca centrală, este al cincilea guvernator care părăsește postul în tot atâția ani, după ce președintele Recep Tayyip Erdogan i-a concediat pe ultimii patru, erodând independența acesteia.

Liderii cabinetului au declarat rapid că programul economic va continua și după plecarea ei.

Ea a fost numită de Erdogan în iunie pentru a executa o pivotare de 180 de grade de la politica dusă ani de zile cu rate scăzute care au dus la o creștere fulminantă a inflației și la fuga investitorilor străini.

Din iunie, banca centrală a majorat dobânda cheie de la 8,5% la 45%.

Săptămâna trecută, după o nouă majorare, a transmis că a înăsprit-o suficient pentru a obține dezinflația, semnalizând o oprire.

Hafize Gaye Erkan, un fost director de bancă din SUA, a declarat că „programul nostru economic a început să dea roade”, citând creșterea rezervelor valutare și așteptările ca inflația să dea înapoi la jumătatea anului.

„În pofida tuturor acestor evoluții pozitive, după cum este cunoscut publicului, o campanie majoră de distrugere a reputației a fost organizată recent împotriva mea”, a scris ea vineri pe platforma de socializare X.

„Pentru a împiedica ca familia mea și copilul meu nevinovat, care nu are nici măcar un an și jumătate, să fie afectați și mai mult de acest lucru, i-am cerut președintelui nostru să mă elibereze de datorie”, a anunțat ea.

Ministrul de finanțe, Mehmet Simsek, a declarat că demisia lui Erkan a fost o decizie personală a acesteia, iar programul economic va continua neîntrerupt.

Inflația s-a apropiat de 65% luna trecută și se așteaptă să înceapă să scadă în jurul lunii iunie.

Investitorii străini, inclusiv unii dintre cei mai mari administratori de fonduri din lume, au început să cumpere datorie locală turcă la sfârșitul anului trecut, ca un semnal de încredere în program.

Citește și:

Lasă un răspuns