Răspuns la loviturile SUA: Baza aeriană Al-Harir din Irak, „atacată” de Rezistența Islamică

Spread the love

Militanți ai Rezistenței Islamice din Irak au atacat sâmbătă baza aeriană al-Harir, care găzduiește forțele americane din nordul Irakului, a declarat grupul, la câteva ore după ce SUA au efectuat lovituri de represalii în Irak și Siria împotriva unor grupuri susținute de Iran, informează Reuters.

În ciuda acestui anunț, nu a fost detectat niciun atac asupra bazei aeriene al-Harir, au declarat pentru Reuters trei surse de securitate.

Statele Unite au efectuat lovituri în Irak și Siria vizând Gărzile Revoluționare Iraniene și grupuri pro-iraniene, a anunțat vineri Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom), citat de AFP.

„Loviturile aeriene au implicat peste 125 de muniții de precizie”, a precizat Centcom într-un comunicat, adăugând că acestea au vizat peste 85 de obiective, inclusiv centre de comandă și de informații, precum și depozite de drone și de rachete aparținând milițiilor și forțelor iraniene, „care au permis atacurile împotriva forțelor americane și ale coaliției” care au ucis duminică trei soldați americani.

Cel puțin 18 combatanți pro-iranieni au fost uciși vineri de lovituri aeriene americane în estul Siriei, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), ridicând bilanțul inițial de la 13 morți.

„Cel puțin 18 combatanți pro-iranieni au fost uciși” în loviturile aeriene, dintre care cinci în Deir Ezzor, a precizat OSDH.

Președintele Joe Biden a declarat vineri că a ordonat lovituri militare asupra unor instalații din Irak și Siria afiliate cu grupurile care au atacat forțele americane și a precizat că răspunsul va continua.

„Răspunsul nostru a început astăzi.

Va continua în momentele și locurile pe care le vom alege”, a declarat Biden într-un comunicat.

„Statele Unite nu caută un conflict în Orientul Mijlociu sau oriunde în lume.

Dar să știe asta toți cei care ar putea căuta să ne facă rău: Dacă faceți rău unui american, vom răspunde”, a adăugat președintele american.

Irakul a acuzat atacul Statelor Unite de vineri spunând că reprezintă „o încălcare a suveranității sale”.

De la începutul războiului dintre Israel și Hamas în teritoriul palestinian Gaza, în octombrie, armata americană a fost atacată de cel puțin 100 de ori în Irak și Siria, de obicei cu rachete și drone de atac unidirecționale.

Lasă un răspuns