Pregătirile pentru forajul în perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră sunt în toi, iar OMV Petrom, operatorul proiectului, a început să-și formeze echipa de specialiști.
Prima sondă va fi forată anul viitor, iar producția efectivă va începe în 2027.
Zăcămintele din acest perimetru sunt estimate la 100 de miliarde de metri cubi, de zece ori mai mult decât consumul anual al României.
OMV Petrom și-a planificat investiții de peste 2,3 miliarde de lei în acest an în proiectul Neptun Deep.
Anul trecut au fost atribuite circa 80% dintre contracte, iar anul acesta se așteaptă finalizarea tuturor contractelor.
Compania se va concentra pe activitatile de obținere a permiselor și vor fi demarate lucrările de construcție.
Prima sondă va fi forată anul viitor, iar primele gaze sunt planificate pentru anul 2027.
„În cadrul proiectului Neptun Deep, pregătim deja generația de operatori.
Avem oameni mobilizați pe partea de operare, un nucleu ce se va expanda pe măsură ce ajungem în faza de operare.
E o bună practică să procedezi în acest fel, pentru că operatorii din viitor vor avea toate insight-urile din interior, din perioada de proiectare, de execuție și de testare și punere în funcțiune.
Pregătim deja viitorul”, a spus Cristian Hubati, membru în directoratul OMV Petrom, responsabil cu activitatea de explorare și producție, într-o conferință de presă.
El a arătat că angajările pentru acest proiect au început deja de anul trecut.
„Avem un plan de creștere a echipei, aducem specialiști în interior pentru execuție, pentru operare, pentru design”, a completat el.
Hubati a adăugat că există o echipă specială care se ocupă de riscurile legate de proiect, cum ar fi cele de siguranță:„Este o echipă de specialiști cu expertiză internațională vastă, peste 7 naționalități în interiorul echipei, cu experiență specifică în proiectele deep offshore.
Suntem operator de 40 de ani în bazinul Mării Negre și suntem familiarizați cu ceea ce se întâmplă acolo și, evident, pregătiți”.
Întrebați dacă au început deja negocierile pentru vânzarea gazelor din Marea Neagră, reprezentanții companiei au evitat să răspundă, argumentând că acestea sunt informații comerciale.
Însă au arătat că există premise pentru ca o parte din gaze să rămână în România:„Vedem o creștere a cererii din partea consumatorilor casnici în România, pe măsură ce racordările la rețea continuă.
De asemenea, există proiecte pentru noi centrale pe gaze de 3,5 GW planificate în România.
De asemenea, ne așteptăm ca, atunci când gazul din Neptun va veni, România va fi o țară care va produce în mod competitiv hidrogen albastru pe piața europeană”, a spus Franck Neel, responsabil cu activitatea de gaze.
El a arătat că Europa are nevoie în continuare de gaze și aduce din import cantități importante.
„România va fi cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană și va acoperi o parte din acest necesar.
Este foarte îndepărtat momentul în care gazul va fi înlocuit cu altceva”, consideră Neel.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.
500 km pătrați și se află la o distanță de circa 160 km față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.
000 de metri.
Drepturile de explorare, exploatare și producție sunt deținute de OMV Petrom și Romgaz, fiecare cu o participație de 50%.
OMV Petrom este operator în cadrul proiectului.
Pe durata exploatării, se estimează că Neptun Deep va furniza un volum total de circa 100 miliarde metri cubi de gaze naturale.
Spre comparație, consumul de gaze al României este în acest moment de circa 10 miliarde de metri cubi pe an.
Sursa foto: Dreamstime