Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Bucureşti a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat de furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale, după ce ar fi oprit în trafic, în Buzău, un autoturism în care se aflau mai mulţi ucraineni cărora le-ar fi sustras din portofele suma de 3.
800 de euro.
Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, cunoscut lider al lumii interlope.
Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 21 spre 22 ianuarie, când, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, o maşină în care se aflau cetăţeni din Ucraina a fost oprită în trafic de Fane Căpățână, care s-a prezentat drept poliţist la serviciul Antidrog.
După ce au fost lăsați fără bani, ucrainenii au sunat la 112.
Poliția spune că imediat după primirea sesizării cercetările au fost preluate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, care au stabilit că suspectul este un bărbat de 55 de ani, din Bucureşti: „Acesta a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu şi a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale.
În urma materialului probator administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar astăzi urmează a fi prezentat Parchetului, cu propuneri legale”.
Și în decembrie 2022 Ștefan Dinu a fost reținut după ce a tâlhărit un muncitor din Sri Lanka.
Conform Poliției Capitalei, el l-a abordat pe cetățeanul străin în fața unui magazin, unde i-a făcut un control corporal sub pretextul că este polițist.