Sistemul public de pensii din România are o problemă structurală, fiind amenințat de tendințele demografice și economice.
România se va confrunta cu o expansiune rapidă a populației care beneficiază de pensie, deoarece cea mai mare cohortă a populației sale va ajunge la vârsta de pensionare începând cu 2031, arată studiul „Bani albi pentru zile negre: Cum putem salva sistemul de pensii?”.
Potrivit celor 3 autori (Christian Năsulea, Radu Nechita și Diana-Florentina Năsulea), contribuțiile la sistemul public de pensii, sunt în realitate mai degrabă asemănătoare cu niște impozite ascunse, iar acest sistem reduce efectiv productivitatea cetățenilor prin prelevarea de către stat a 21,25% din veniturile lor în schimbul promisiunii unei pensii viitoare.
În ultimele două decenii, sistemul public de pensii a funcționat constant cu deficit, contribuind la deficitul bugetar al guvernului și crescând datoria publică explicită.
Cu toate acestea, adevărata magnitudine a poverii sale nu apare în conturile publice.
Datoria implicită a sistemului românesc de pensii publice este estimată la 267% din PIB.
Pe lângă amenințările demografice și economice, sistemul public de pensii se află mereu sub presiuni politice: noi scheme de pensionare anticipată nejustificate și pensii speciale se adaugă la cele vechi, ceea ce reduce contribuțiile și crește beneficiile promiseCe mai arată studiul:Sistemul de pensii prin repartiție, larg adoptat în diferite țări, funcționează pe un principiu fundamental diferit față de sistemele de pensii finanțate.
În sistemele bazate pe repartiție, contribuțiile făcute de către angajații actuali nu sunt puse deoparte sau investite pentru pensia lor viitoare; dimpotrivă, acestea sunt imediat folosite pentru a plăti pensiile pensionarilor actuali.
Acest mecanism ridică preocupări cu privire la sustenabilitatea sa și povara pe care o pune asupra populației active, deoarece nu generează vreo rezervă financiară sau active pentru viitorii pensionarii.
Principiile sistemului nu sunt fundamental schimbate dacă surplusurile improbabile sunt investite într-un așa-numit „fond de rezervă”.
Sistemele de pensii prin repartiție imediată a contribuțiilor aveau unele avantaje politice și economice când au fost aplicate pentru prima dată în Europa (sfârșitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea): rate ridicate de natalitate, cohorte mari de generații tinere care intrau foarte devreme pe piața muncii, speranța de viață redusă la vârsta de 65 de ani, vârsta standard de pensionare etc.
Toți acești parametri cruciali pentru sistemele prin repartiție s-au schimbat radical în societățile noastre moderne: ratele de natalitate sunt mai scăzute, oamenii studiază mai mulți ani și încep să lucreze mai târziu în viață, bogăția acumulată și legislația muncii permit pensionarea timpurie în multe cazuri, speranța de viață la 65 de ani a crescut în ultimul secol etc.
Pe scurt, există mai puțini contribuabili care contribuie pentru o perioadă mai scurtă și mai mulți beneficiari care beneficiază pentru o perioadă mai lungă.
Deoarece stabilitatea sistemelor publice de pensii este amenințată de tendințele pozitive din societățile noastre, concluzia logică este că sistemele de pensii prin repartiție sunt viciate prin construcție.
Această problemă nu este specifică doar României.
Comparativ cu media OCDE, exista un deficit de economii pe termen lung de 8.
900 de miliarde de euro la nivelul UE, calculat la sfârșitul anului 2020.
Economiile pentru pensionare reprezentau 34% din PIB în Europa, comparativ cu o medie de 105% în țările OCDE1.
Franța, cu finanțarea pensiilor la 12,1% din PIB, se situa mult sub media OCDE, la fel ca Germania, cu 8% din PIB.
Conform unui studiu realizat de CFA Society, în 2019, suma de bani lipsă din sistemul public de pensii era egală cu 267% din PIB3.
Aceasta reprezintă valoarea prezentă estimată a obligațiilor nefinanțate ale sistemului public de pensii.
Două alte scenarii, sub diferite presupuneri, estimează aceste obligații nefinanțate la 224% și respectiv 323%.
Factorii demografici explică în mare parte motivul pentru care sistemul public de pensii din România nu colectează suficient de mulți bani pentru a plăti toate pensiile curente.
Pentru 2022, deficitul sistemului public de pensii a fost de 15% din contribuțiile colectate.
Aceasta include deficitul contabil (892 milioane lei) și subvențiile din bugetul general al statului (11.
938,2 milioane lei).
Evident, deficitul sistemului de pensii reprezintă o povară suplimentară pentru bugetul de stat, care a fost pe deficit în ultimele trei decenii.
O altă problemă cu care se confruntă sistemul de pensii din România și societatea românească în general provine din existența diferitelor vârste de pensionare pentru anumite profesii.
Acest lucru creează inegalități percepute sau reale.
Când anumitor grupuri li se permite să iasă la pensie mai devreme decât altora, acest lucru poate fi perceput ca fiind inechitabil, în special dacă diferențele nu se bazează pe criterii clare și obiective, cum ar fi solicitările fizice ale locului de muncă sau considerații legate de sănătate.
Această inechitate percepută poate duce la nemulțumire și un sentiment de nedreptate printre cei care trebuie să lucreze mai mult, afectând potențial coeziunea socială și acceptarea generală a sistemului de pensii.
De exemplu, societatea ar putea accepta pensionarea timpurie pentru mineri sau pentru militarii implicați în operațiuni de menținere a păcii în Afganistan, Bosnia, Kosovo, Irak etc.
, dar este mai dificil de acceptat indistinct pentru tot personalul militar sau pentru judecători și procurori.
Mai mult, pensionarea timpurie a unor segmente mari ale forței de muncă duce la o penurie de lucrători calificați și experimentați.
Sistemul „pensiilor speciale” din România, de multă vreme un subiect controversat, este conceput pentru a oferi beneficii substanțiale de pensionare anumitor grupuri de lucrători, inclusiv personalului militar, magistraților și parlamentarilor.
Există aproximativ 10-15 sisteme de pensii, aferente unor profesii specifice (militari, judecători, procurori, parlamentari, primari etc.
) care permit pensionarea timpurie (după 20 de ani de muncă, comparativ cu 35 de ani pentru regimul general, sau chiar mai puțin, pentru parlamentari), multe dintre ele fără nicio contribuție pe parcursul vieții active și acești beneficiari primesc o pensie semnificativ mai mare decât una din regimul general pentru un venit echivalent.
Aceasta nu a fost o problemă semnificativă („doar” sute de milioane de euro/an), dar multiplicarea excepțiilor și a beneficiarilor a crescut deja această povară cu un ordin de mărime (miliarde de euro/an) și procesul pare a fi de neoprit.
De exemplu, o încercare recentă de a rezolva această problemă în cazul judecătorilor și procurorilor a dus la o propunere pentru eliminarea lor graduală doar în 2060.
Acest sistem a fost criticat pentru că favorizează inegalitatea și impune o povară financiară semnificativă asupra bugetului țării.
Introducerea unui proiect de lege de către coaliția la putere, cu scopul de a limita beneficiile acestui sistem, a stârnit o dezbatere aprinsă.
Următoarele propuneri de politici sunt limitate la acelea care pot fi implementate pe termen scurt.
Obiectivul lor principal este de a corecta cele mai dăunătoare erori și de a preveni apariția unora noi.
Pe termen mediu și lung, obiectivul este de a lichida progresiv Pilonul 1 și de a-l înlocui simultan cu Pilonul 2.
Detaliile acestei reforme necesită o discuție separată.
Conform celor mai recente reglementări, aproximativ 1 milion de lucrători (din construcții, agricultură, IT) sunt „scutiți” de la a contribui la Pilonul 2 (dar nu și la Pilonul 1).
Aceasta reprezintă o parte semnificativă a forței de muncă, venind aproape exclusiv din sectorul privat.
Primul atac asupra Pilonului 2 a avut loc în 2009, la un an după ce legea pensiilor private a intrat în vigoare: guvernul a amânat creșterea contribuției programate (de la 2% la 2,5%).
Acest decalaj de 0,5% nu a fost recuperat niciodată.
Și mai rău, guvernele succesive au extins lista profesiiilor exceptate de la a contribui la Pilonul 2, prezentând acest lucru ca o reducere de taxe sau o măsură pro-business.
Creșteți contribuția la Pilonul 2 conform prevederilor inițiale ale Legii 411/2004.
Contribuția la Pilonul 2 trebuia să crească progresiv până la 6% din salariul brut în 2016.
Sistemul public de pensii este într-o reformă permanentă, fiind reglementat de 74 de legi și ordonanțe de guvern.
Conform lui Mihai Bobocea, consilier al Asociației de Administrare a Pensiilor Private, Legea Pensiilor (L263/2010) a fost modificată de 903 ori în 13 ani.
O problemă distinctă, dar legată, este cea a „pensiilor speciale”, care sunt, în multe cazuri, stabilite fără nicio formă de contribuții.
Aceste tipuri de pensii reprezintă un segment unic în cadrul peisajului mai larg al pensiilor, caracterizat prin lipsa susținerii financiare din mecanismele tradiționale de contribuție.
Absența finanțării fundamentale și a sprijinului contributiv pentru pensiile speciale subliniază o provocare în sustenabilitatea și echitatea sistemului de pensii.
Pentru a limita multiplicarea tratamentelor preferențiale, este esențial să se promulge o lege cuprinzătoare aplicabilă tuturor angajaților statului.
Dificultatea în abolirea multor privilegii de pensie existente provine din integrarea acestora în contractele de muncă.
Această situație necesită o abordare legislativă care să adreseze uniform termenii pensiilor pentru lucrătorii guvernamentali, asigurând că sistemul este echitabil și sustenabil.
O astfel de lege ar ajuta la alinierea mai strânsă a beneficiilor de pensie cu contribuțiile și istoricul de muncă, mai degrabă decât să permită anumitor grupuri să beneficieze disproporționat pe baza statutului lor de angajare.
Fondurile acumulate de Pilonul 2 reprezintă deja o resursă foarte tentantă pentru politicieni și aceste fonduri și tentații vor crește în timp.
Încă din 2017, ministrul finanțelor de atunci a declarat că Pilonul 2 urmează să fie desființat și „combinat” cu sistemul Pilonului 1.
În 2018, o propunere similară este anunțată de un nou ministru de finanțe.
Mai recent, în 2022 și 2023, guvernul a crescut „comisioanele” de plată de către administratorii fondurilor de pensii către o nouă agenție guvernamentală creată (prin urmare, un fel de taxă), reducând în același timp comisioanele maxime de administrare a portofoliului (un plafon de preț).
Criticii Pilonului 2 (politicieni orientați pe termen scurt, dar și unele sindicate) îi portretizează adesea pe administratorii săi ca beneficiari nedrepți ai transferurilor de resurse.
Această perspectivă ignoră realitatea că, din 2008, pierderile cumulative au depășit profiturile.
De asemenea, ei atribuie frecvent deficitul din Pilonul 1 contribuțiilor direcționate către Pilonul 2.
Anumiți politicieni și reprezentanți ai sindicatelor susțin că administratorii fondurilor de pensii primesc fonduri nejustificat, doar prin medierea transferului de plăți fiscale într-un fond care nu oferă garanții.
„Fondul tău acumulat de Pilon 1 este 0 pentru o contribuție de 21,25%.
Fondul tău acumulat de Pilon 2 este X pentru o contribuție de 3,75%.
Extrapolând contribuțiile curente și creșterea medie anuală, fondul tău de Pilon 2 ar putea fi Y la vârsta de pensionare.
Acest fond ar permite o pensie de Z.
” Toate aceste informații ar trebui integrate în orice raport lunar trimis contribuabililor.
Pentru o mai bună înțelegere a diferențelor dintre cei doi piloni, ar trebui adăugată încă o informație: „Dacă toate contribuțiile tale ar fi fost colectate în fondul de Pilon 2, ar însuma A lei astăzi, B lei la vârsta de pensionare, cu o pensie estimată de C lei”.
Este imperativ ca estimările oficiale ale datoriei implicite asociate cu sistemul public de pensii să fie publicate anual.
Aceste estimări nu ar trebui doar să fie elaborate anual, ci și revizuite prompt pentru a reflecta orice schimbări sau amendamente aduse legislației pensiilor.
Această practică ar asigura o mai mare transparență și responsabilitate a sistemului public de pensii, permițând părților interesate să fie informate despre sănătatea financiară și sustenabilitatea acestuia.
Actualizările regulate ar facilita, de asemenea, luarea deciziilor informate și formularea politicilor, asigurând că orice ajustări ale sistemului de pensii se bazează pe date financiare actuale și precise.
Sursa foto: Szefei / Dreamstime.
com
