AUR nu mai are voie să aducă invitați în Parlament. Simonis: „Ne trezim că mâine aduc 1.000 de oameni şi fac revoluţie”

Spread the love

Conducerea Camerei Deputaților a decis joi să fie suspendat dreptul parlamentarilor AUR de a aduce invitaţi în clădire, până când va fi finalizată ancheta cu privire la incidentul de miercuri, când parlamentarii AUR au protestat şi au intrat în sala de grup a PSD.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a spus că vor fi făcute reclamaţii pentru toţi deputaţii şi senatorii AUR care au protestat şi au invadat sălile grupurilor politice, iar numele celor care au intrat cu o zi în urmă în clădire se vor regăsi pe un tabel cu persoane al căror acces va fi interzis în Parlament.

Simonis a spus că decizia a fost luată în unanimitate în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Potrivit acestuia, numele celor care au intrat miercuri în clădire se vor regăsi pe un tabel cu persoane al căror acces va fi interzis în clădirea Palatului Parlamentului.

Întrebat unde va fi făcută plângerea pentru incidentul de miercuri din Parlament, Simonis a răspuns: „Analizăm cea mai bună variantă pentru parlamentari”.

El a explicat că pot fi făcute două tipuri de plângeri – la Comisia juridică, pentru sancţionare, dar şi la poliţie, „pentru că au invadat spaţiul propriu al unui grup parlamentar”.

Simonis i-a numit pe cei de la AUR „huligani” şi a vorbit despre soluţii prin care să fie sporit nivelul de securitate din Parlament:Parlamentarii AUR au protestat, miercuri, la Parlament, în sala grupului parlamentar al PSD, unde trebuia să înceapă o şedinţă a conducerii partidului, faţă de intenţia Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale.

Liderul AUR, George Simion, a avut un schimb de replici cu preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, după ce acesta i-a cerut să părăsească sala.

Lasă un răspuns