Sunt, cred, mai bine de 15, dacă nu cumva foarte curând chiar 20 de ani de când Codrin Liviu Cuțitaru, reputat anglist, profesor la Literele ieșene, o vreme chiar decanul Facultății, susține în Dilema veche rubrica intitulată Prezentul discontinuu.
Ale cărei subiecte sunt cel mai frecvent inspirate din condiția de universitar a autorului.
Un universitar care, în bună tradiție caragialeană, simte enorm și vede monstruos ceea ce îl înconjoară.
Sus-menționatei rubrici i s-a alăturat în timp tableta săptămânală din Ziarul de Iași.
Articolelor ce abordează probleme de literatură engleză asociindu-li-se și aici savuroase texte despre avatarurile vieții universitare.
Le-aș socoti texte cu funcție sanitară.
Eliberatoare chiar.
Fiindcă, din păcate, nu tot ceea ce se întâmplă într-o universitate este frumos.
Foarte adesea nici măcar normal nu mai este.
Iar această lipsă de normalitate ne este prezentat hiperbolizat, supra-dilatat în tabletele profesorului de la Iași.
În 2017 același Codrin Liviu Cuțitaru publica la prestigioasa editură Polirom un roman intitulat Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile.
Toate acestea laolaltă s-au transformat în tot atâtea argumente în favoarea celor ce văd în recunoscutul exeget al literaturii victoriene ca și al celei americane corespondentul român al expertului indiscutabil al literaturii de campus, englezul David Lodge.
La comparații cu autorul romanului Meserie! va îndemna, indubitabil, și volumul Scene din viața unui universitar, apărut în toamna anului 2023 la Junimea.
Și de această dată, comparațiile sunt cum nu se poate mai justificate.
Faptul nu mă împiedică însă, și aceasta nu doar datorită faptului că am fost o viață întreagă, înainte de orice, profesor de Literatură franceză, să văd în Codrin Liviu Cuțitaru un excelent constructor al unei noi comedii umane.
Surprinse, ca și în scrierile lui Balzac, în studii și în scene.
Cele mai bine de 600 de pagini ale cărții sondează, radiografiază, descriu cu umor, cu ironie și îndeosebi cu superioară auto-ironie, alte modalități de manifestare ale celui numit cândva de autor omul multiplu.
Modalități ce s-au și rafinat, însă parcă au dobândit aspecte încă și mai comice, chiar și mai grotești, însă indubitabil mai îngrijorătoare în trecuții ani de pandemie ca și în cel sau cei ai eșecului lamentabil al conceptului de Românie educată.
Cine e și ce se înțelege prin conceptul de om multiplu? Să mergem așadar ca buni profesori și respectuoși la virgulă și ghilimele ai regulilor academice frumușel la Bibliografie.
Mai exact la cartea cu același nume datorată tot profesorului Codrin Liviu Cuțitaru.
Apărută în anul 2021 tot la Junimea.
În a cărei prefață putem citi că „Omul multiplu este universitarul postmodern versatil, un personaj fascinant și, deopotrivă, misterios.
Prejudecata austerității sale structurale va fi aici deconstruită cu asupra de măsură.
Aș dori ca spectatorii acestor aventuri să sfârșească prin a-l îndrăgi pe insolitul erou colectiv, ivit, nu de ieri-de azi, în interiorul complicatului nostru mecanism educațional.
.
.
“Operația de deconstrucție continuă consecvent și în recent apărutele Scene….
Să însemne oare asta cumva că profesorul Cuțitaru ar fi început să se repete? Că indubitabilul scriitor din el ar duce cumva lipsă cronică de subiecte? Nici pe departe.
Dincolo de tonul voit și izbutiș ghiduș al cărții, Codrin Liviu Cuțitaru întocmește un imens proces verbal al aberațiilor de tot felul cu care este silit să se confrunte aproape zilnic universitarul onest din România.
Și care a ajuns și el să fie uneori o ființă aberantă.
Enumăr aici doar câteva dintre ele.
Falsele proiecte de reformă.
Incompetența crasă a miniștrilor Educației.
Persistența maladivă în formula un pas înainte, doi pași înapoi.
Continua supremație a birocrației.
Formele fără fond din ce în ce mai multe și mai aberante.
Falsa democrație universitară.
Selecția inversă.
Minciuna ascunsă în raportările cantitative, din păcate tot mai frecvent și în articolele zis științifice publicate în așa-zisele reviste academice indexate BDI sau ISI.
Arhitectura bolnavă a ierarhiei universitare care aproape că nu mai depinde de valoare.
Aparent severele și de neîndeplinit grile CNADTCU, mai peste tot inventiv fentate.
Lipsa cronică de resurse.
Foamea de bani devenită regulă de existență.
Finanțarea per capita ajunsă astăzi o garanție a eșecului și a absenței calității.
Fragila, șubreda structură de rezistență științifică a școlilor doctorale apărute precum ciupercile după ploaie.
Proliferarea falselor inovații concretizate în specializări și competențe academic fără substanță, în înflorirea plagiatelor pe care nimeni nu doar că nu poate, ci, din păcate, nici nu prea vrea să le stârpească.
Anglistul Codrin Liviu Cuțitaru nu se dezminte.
În calitate de coleg, de om gata și să povestească, dar și să asculte tot felul de povești, își asumă fie solicitat, fie voluntar rolul lui Horatio ce consemnează în tabletele sale tragediile ori comediile câte unui nou Hamlet.
Care și-a săvârșit studiile universitare poate nu neapărat la Wittemberg, a devenit prin concurs conferențiar sau profesor, dacă nu cumva trece prin nenorocirea de a ieși la pensie lector, și acum se cheamă – și aici se află unul dintre punctele forte al acestor scrieri- ba Pravoslavina Țăcănel, ba Coreea Mezaleea Pătlăgină, ba Tristan Maimurelu și Romero Căpșunel, ba Nucu Mortifai, ba Pontserrat Babanné.
Ori Iancu Parmenide, Florel Apăvie , un profesor la care suntem asigurați că nu puteai să mergi cu înfloreli, Miorlette Miorleanu (e plin de pisici și de amici ai acestora în carte), Mătrăgun Șoricaru, Păstrăguș Bodegă, Miralian Ponos.
Și lista e mult, infinit mai bogată.
Așa că poate continua desemnând tot felul de oameni mai mult sau mai puțin onești, vorba lui Caragiale, care numai bunul Dumnezeu și naratorul știu din ce motive ajung să calce în străchini, să devină cazuri clinice, să fie luați pe sus, duși cu ambulanța și care sunt convinși că vinile lor nu pot fi judecate decât de mai sus menționatul CNATDCU.
_Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.
ro
