Mai multe ONG-uri trag un semnal de alarmă: „Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare va crea haos electoral”

Spread the love

  Zeci de organizații critică intenția PSD și PNL de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale în luna iunie, arătând că aceasta limitează anumite drepturi ale alegătorilor și afectează competiția electorală și principiile securității juridice.

Acestea au semant o scrisoare deschisă prin care solicită PNL și PSD să renunțe la propunere și să organizeze alegerile astfel încât „să nu afecteze drepturile electorale fundamentale, conform principiilor constituționale și standardelor internaționale asumate”.

 „Comasarea alegerilor va avea efecte negative din mai multe puncte de vedere.

Modificarea legislației electorale pe teme majore, cu mai puțin de cinci luni înaintea alegerilor contravine standardelor internaționale asumate de România.

Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția indică faptul că un an înainte de alegeri ar trebui evitate schimbările legislative cu impact major, afectându-se chiar credibilitatea procesului electoral.

Deși nu sunt interzise, iar adoptarea unor măsuri pozitive este permisă, în acest caz comasarea nu face decât să afecteze drepturile alegătorilor în mod negativ.

Și nu vorbim în niciun caz despre modificări aduse cu mai mult de un an, ci despre o perioadă foarte scurtă de patru luni, în care se presupune că vor opera mai multe modificări legislative”, au arătat organizațiile semnatare, transmite think tank-ul Expert Forum.

ONG-urile arată că, întrucât alegerile locale anterioare au avut loc la finalul lunii septembrie, organizarea unui scrutin în luna iunie ar putea crea confuzie cu privire la preluarea mandatelor acestora.

 „Conform Codului Administrativ consiliul local se constituie în cel mult 60 de zile de la data alegerilor, iar comasarea ar putea determina în fapt scurtarea mandatelor acestora, afectând și începerea exercitării mandatului de către primari.

Comasarea ar presupune modificări sau derogări ale legislației cu privire la termenele de preluare a mandatelor, cu mai puțin de patru luni înainte de ziua alegerilor, ceea ce afectează principiul securității raporturilor juridice”, mai arată ONG-urile.

Organizațiile arată că, prin comasarea celor două runde de alegeri, va fi afectat dreptul de vot, întrucât pentru alegerile locale s-ar elimina de facto dreptul de a vota la adresa de reședință pentru alegătorii care nu și-au înregistrat reședința cu cel târziu șase luni înaintea datei alegerilor, adică la începutul lui ianuarie: „Această reglementare, introdusă în 2023, era oricum restrictivă, dar în acest context nu face decât să extindă și mai mult numărul celor care nu vor putea utiliza această opțiune, ceea ce echivalează cu restrângerea exercițiului unui drept fundamental”.

Printre drepturile afectate se numără dreptul de a candida și a de fi ales, întrucât desfășurarea alegerilor în paralel ar elimina posibilitatea depunerii de candidaturi pentru ambele tipuri de alegeri, mai arată ONG-urile.

„Comasarea alegerilor va produce confuzii legislative pentru alegători și posibil pentru organizatorii alegerilor.

Legile utilizate pentru organizarea celor două tipuri nu sunt armonizate.

Un astfel de exemplu este modul în care se formează birourile electorale, regulile fiind diferite.

Autoritățile care organizează alegerile sunt diferite.

De exemplu, la europarlamentare, Ministerul Afacerilor Interne are roluri pe care le îndeplinește Autoritatea Electorală Permanentă pentru locale.

Acreditarea observatorilor se face după reguli diferite, la niveluri diferite, ceea ce ar putea limita posibilitatea de a monitoriza procesul și deci s-ar reduce transparența.

Expert Forum a atras atenția asupra problemelor grave legate de Legea 33/2007, pentru organizarea alegerilor europarlamentare, care riscă să afecteze organizarea alegerilor și care nu a fost nicidecum o prioritate pentru politicieni din 2019 până astăzi.

Comasarea alegerilor ar putea genera și alte modificări legislative de ultim moment, care ar completa și mai mult acest scenariu de instabilitate legislativă”, se mai arată în scrisoare.

 Organizațiile semnatare consideră că argumentele pe care le-au adus cele două partide în spațiul public „nu se susțin” și „sunt strict calcule politice, bazate pe interese de partid”.

„Considerăm că argumentele pe care le-au adus cele două partide în spațiul public nu se susțin și sunt strict calcule politice, bazate pe interese de partid, realizate în detrimentul principiilor democratice și drepturilor alegătorilor.

Economiile care ar rezulta din aceste alegeri nu sunt un argument care să susțină intenția PSD și PNL.

De altfel, reducerea unor costuri – care erau predictibile – în detrimentul echilibrului democratic nu este de dorit.

Reamintim că CCR a enunțat în Decizia 51/2012, prin care a stabilit neconstituționalitatea legii care propunea comasarea alegerilor locale și parlamentare, că economiile aduse la buget nu justifică o astfel de decizie.

Nu în ultimul rând, considerăm că este o decizie importantă, și este inacceptabil să fie  luată în mod abuziv fără consultarea altor actori din societate”, au evidențiat aceștia.

Semnatarii scrisorii sunt următorii: Expert Forum, Asociația CIVICA, Centrul pentru Resurse Civice – membre ale Coaliției VotCorect, Centrul pentru Inovare Publică, Romanian Quantitative Studies Association, ActiveWatch, Átlátszó Erdély/Transilvania Transparentā, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie – VeDem Just, Corupția Ucide, Funky Citizens, Centrul FILIA, APADOR-CH, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Aradul Civic, Sanda Foamete – activist civic, observator la vot, voluntar Coaliția Cod Electoral Acum, Maria Krause – expert electoral, voluntar Coaliția VotCorect, Claudiu Tufiș – Conferențiar Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Oana Marinescu – Consultant Comunicare Strategică.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns