Încă o problemă pentru Dinamo – „Câinii” au primit interdicție la transferuri

Spread the love

Aflată pe locul 15 în SuperLigă, Dinamo a început anul cu două înfrângeri, dar veștile proaste nu se opresc aici.

FRF a sancționat clubul alb-roșu cu interdicție la transferuri pentru următoarele două perioade de mercato.

Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul Federației Române de Fotbal a decis miercuri să sancționeze clubul Dinamo.

Echipa antrenată de Zeljko Kopic i-a reziliat unilateral contractul mijlocașului Iulian Roșu, care a decis să se adreseze CNSL pentru a solicita despăgubiri.

În decizia pronunțată pe site-ul LPF, Dinamo a primit interdicție la transferuri pentru două perioade de mercato, dar poate face recurs.

„Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare.

Admite în parte cererea.

Constată denunțarea unilaterală a contractului fără justă cauză a clubului conform art.

18.

8.

lit.

b) din RSTJF, începând cu data de 31.

01.

2024.

Respinge capetele de cerere 3-6 ca inadmisibile, urmând ca reclamantul să-și valorifice pretențiile în procedura prevăzută de art.

102 alin.

6 și art.

5.

21 din Legea 85/2014.

În temeiul dispozițiilor art.

18.

9.

1.

lit.

a) din RSTJF, dispune sancționarea pârâtului cu interdicția de a efectua transferuri de jucători în calitate de club cesionar din următoarele două perioade de transfer.

Respinge cererea de pronunțare a unei hotărâri parțiale ca neîntemeiată.

Cu recurs” – anunță LPF.

ro.

Dinamo i-a transferat în această iarnă pe Velkovski, Pavicic, Neagu, Gnahore și Răilean, dar caută încă soluții pentru întărirea compartimentului ofensiv.

În etapa cu numărul 24 a SuperLigii, Dinamo va evolua pe terenul celor de la U Craiova 1948, vineri de la ora 20:00.

1.

FCSB 50 puncte2.

CFR Cluj 393.

Rapid București 394.

Farul Constanța 365.

Universitatea Craiova 346.

Sepsi Sf.

Gheorghe 337.

FC Hermannstadt 328.

Universitatea Cluj 329.

Petrolul Ploiești 3110.

Oțelul Galați 2811.

U Craiova 1948 2712.

UTA Arad 2713.

Poli Iași 2614.

FC Voluntari 25 15.

Dinamo București 1616.

FC Botoșani 15.

Lasă un răspuns