Băncile ruseşti au înregistrat anul trecut profituri record, a anunţat miercuri Banca Centrală a Rusiei, care s-a declarat și ea „oarecum surprinsă” de situație, relatează Reuters și Business Insider, potrivit Agerpres.
În 2022, profiturile au scăzut cu aproape 90%, după ce Occidentul a impus sancţiuni sectorului financiar rusesc, în urma invadării Ucrainei de către Moscova.
Însă anul trecut ele au crescut până la de 3.
300 miliarde de ruble (36,96 miliarde de dolari), un nivel record.
Creşterea marjei nete a dobânzilor, în contextul majorării cheltuielilor pentru apărare, a sprijinit redresarea sectorului în 2023, afirmă Alexander Danilov, directorul Departamentului de Reglementare din cadrul Băncii Centrale a Rusiei.
Chiar dacă numeroase bănci occidentale s-au retras din Rusia după declanșarea războiului, reducând concurența pentru băncile locale, această majorare semnificativă a profiturilor a reprezentat „o oarecare surpriză” și pentru Banca Centrală de la Moscova, potrivit unui comentariu făcut de Danilov pentru Financial Times.
Oficialul rus estimează însă că anul acesta profiturile băncilor ruseşti vor scădea la 2.
300-2.
800 miliarde de ruble.
Instituţia avertizase anterior că dobânzile ridicate vor afecta creşterea creditării.
La ultima şedinţă din decembrie, Banca Centrală a Rusiei a majorat rata dobânzii la 16%, iar analiştii se aşteaptă ca în acest an dobânzile să rămână la peste 10%.
Portofoliul băncilor de credite ipotecare a înregistrat o creştere record, de 34,5%, în 2023, în timp ce creditelor de consum şi cele acordate companiilor au urcat cu 20,1% şi, respectiv, 15,7%.
Anul trecut, creditarea ipotecară a arătat semne de supraîncălzire, a explicat Danilov, estimând că în acest an creşterea pe acest segment va încetini la 7-12%.
Şi avansul pe segmentul creditelor de consum şi celor acordate companiilor ar urma să încetinească în 2024.
Datele Băncii Centrale a Rusiei arată că anul trecut instituţiile financiare au redus creditarea în valută cu 3,1 miliarde de dolari, după ce în 2022 se înregistrase o scădere cu 30,2 miliarde de dolari.