„Acum este rândul inamicului, dar se va termina, şi cred că atunci vom începe noi”. Când preconizează șeful spionajului militar de la Kiev o nouă contraofensivă ucraineană

Spread the love

Kirilo Budanov, şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), prognozează că actuala ofensivă dusă de ruşi pe cea mai mare parte a frontului să va epuiza în primăvară şi se va trece la o nouă fază a războiului în care Ucraina va prelua din nou iniţiativa.

„Ofensiva lor va continua.

Pe la începutul primăverii, aceasta se va fi epuizat”, a declarat şeful GUR într-un interviu în cadrul telemaratonului informativ de miercuri dimineaţă al televiziunilor ucrainene.

„Acum este rândul inamicului, dar se va termina, şi cred că atunci vom începe noi”, a spus Kirilo Budanov, potrivit agențiilor EFE și Agerpres.

Budanov a recunoscut progrese ale ruşilor în unele sectoare ale frontului, cum ar fi în jurul oraşului Avdiivka (regiunea estică Doneţk), dar a subliniat că Kremlinul este departe de a-şi fi îndeplinit obiectivele pentru această iarnă.

„Operaţiunea ofensivă a Federaţiei Ruse este în desfăşurare.

Ea a început în noiembrie 2023”, a declarat Budanov despre cele „două luni şi jumătate” în care trupele ruse au luat din nou iniţiativa pe câmpul de luptă.

Şeful GUR a recunoscut că ruşii au obţinut unele succese, dar care sunt însă departe de obiectivele declarate ale Kremlinului.

Potrivit lui Budanov, Rusia intenţiona să cucerească în această iarnă întregul teritoriu al regiunilor Doneţk şi Lugansk (zona Donbas) şi să ajungă la râul Ciornîi Jereveţ în cadrul operaţiunilor sale din regiunea Harkov (nord-est).

Scenariul prezentat de şeful spionajului militar al Kievului este similar cu cel din 2023, când Rusia a preluat iniţiativa în iarnă cu o ofensivă centrată pe oraşul Bahmut, care a fost cucerit în cele din urmă de armata rusă, iar Ucraina a lansat o contraofensivă în iunie, cu rezultate modeste, când operaţiunile de atac ruseşti şi-au pierdut din intensitate.

Rusia încearcă în prezent să repete la Avdiivka ceea ce a obţinut la Bahmut cu un preţ extrem de ridicat în vieţi umane şi echipamente.

În cadrul interviului, Budanov a explicat că aprovizionarea cu mai multă muniţie este necesitatea „numărul unu” a armatei ucrainene în acest moment.

Mai mulţi soldaţi ucraineni intervievaţi recent de EFE au recunoscut că lipsa de obuze este principala dificultate cu care se confruntă în faţa atacurilor ruseşti.

Unii analişti se îndoiesc de capacitatea Ucrainei de a prelua iniţiativa în primăvară dacă Casa Albă nu reuşeşte să anuleze blocajul republicanilor în Congres asupra pachetului de 60 de miliarde de dolari propus de administraţia Biden pentru continuarea trimiterii de arme către Ucraina în 2024, mai notează EFE.

____

Lasă un răspuns