Un pui de urs a fost prins, luni seara, într-o capcană, pe o stradă din municipiul Odorheiu Secuiesc, iar în preajma sa se afla şi ursoaica cu al doilea pui, la faţa locului deplasându-se echipajele de intervenţie, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, citat de Agerpres.
ro „Prin apel la 112 s-a semnalat faptul că în municipiul Odorheiu Secuiesc, pe strada Lalelelor, un pui de urs a fost prins în capcană, iar în preajmă se află şi ursoaica cu cel de-al doilea pui.
Pentru asigurarea zonei, s-au deplasat un echipaj IJJ Harghita şi echipajul SMURD Odorheiu Secuiesc.
S-a transmis mesaj de avertizare RO-ALERT pentru semnalarea prezenţei acestora pe strada Lalelelor”, se arată în informarea ISU Harghita.
În ultimele zile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a transmis mai multe mesaje RO-ALERT prin care semnala prezenţa unei ursoaice cu doi pui pe strada Lalelelor din municipiul Odorheiu Secuiesc.
Ultimul mesaj de acest fel a fost transmis sâmbătă seara.
Update ora 9:43Ursoaica şi unul dintre puii ei, prezenţi în ultima vreme pe o stradă din Odorheiu Secuiesc, au fost împuşcaţi, luni seara, după ce al doilea pui fusese prins în capcană, în vederea relocării, iar cele două exemplare libere au devenit foarte agresive cu membrii echipei de intervenţie.
Viceprimarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Ölvedi Zsolt, a declarat marţi, pentru Agerpres, că ursoaica şi cei doi pui veneau încă de anul trecut, în mai multe zone din oraş, iar în ultima vreme erau prezenţi aproape zilnic pe strada Lalelelor din oraş, fiind transmise mai multe mesaje RO-ALERT de avertizare a populaţiei.
Drept urmare, s-a luat decizia relocării animalelor, duminică fiind dusă în zonă o cuşcă, pentru capturare.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro