Nottingham Forest – Arsenal, meci contând pentru etapa a 22-a din campionatul Angliei, este programat, marţi, 30 ianuarie, de la ora 21:30, pe City Ground, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.
Nottingham Forest şi Arsenal se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 22-a din Premier League, deşi cele două echipe au obiective diferite: gazdele vor să se distanţeze de poziţiile retrogradabile, iar oaspeţii sunt în luptă măcar pentru un loc de Champions League.
Nottingham Forest este pe locul 16, cu 20 de puncte, cu patru peste Luton, care este pe 18 (primul loc retrograbil), dar care are un meci mai puţin disputat, şi vine după două victorii şi trei înfrângeri în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut în deplasare, cu Brentford, scor 2-3.
De menţionat că, la începutul lunii, Premier League a acuzat-o pe Nottingham Forest de încălcarea regulilor financiare, iar echipa să fie depunctată!În această perioadă, „pădurarii” au jucat trei meciuri în FA Cup (Cupa Angliei), 2-2 acasă şi, la rejucare, 3-2 în deplasare cu Blackpool, echipă din League One (liga a treia), în turul al treilea, şi 0-0 pe terenul lui Bristol City, echipă din Championship (liga a doua), în 16-imile de finală (partida se va rejuca pe 7 februarie).
Echipa antrenată de portughezul Nuno Espirito Santo are trei succese, trei remize şi patru eşecuri în meciurile disputate în acest campionat pe teren propriu, iar golgheterul ei este Chris Wood, cu opt reuşite în Premier League (din cele trei victorii obţinute acasă, două au fost cu Aston Villa şi Manchester United, iar a treia a fost înregistrată în faţa ultimei clasate, Sheffield United).
Arsenal ocupă locul 3, cu 43 de puncte, la cinci în urma liderului Liverpool şi cu trei mai multe decât Tottenham, care este pe 5, şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri în ultimele cinci etape din Premier League, iar în runda precedentă s-a impus, acasă, în faţa lui Crystal Palace, scor 5-0.
Arsenal are a doua cea mai bună defensivă din Premier League, cu 20 de goluri primite (doar Liverpool a încasat mai puţine, 18), şi nu s-a mai impus pe terenul lui Nottingham Forest de şapte ani!La rândul lor, şi „tunarii” au evoluat în FA Cup (Cupa Angliei), dar s-au oprit în turul al treilea, fiind eliminaţi după ce au pierdut pe teren propriu în faţa celor de Liverpool, scor 0-2.
În partidele disputate în deplasare în actuala stagiune din Premier League, echipa lui Mikel Arteta a înregistrat cinci succese, două egaluri şi trei eşecuri, iar cel mai bun marcator al ei este Bukayo Saka, cu şase goluri în campionat.
În meciul din tur, disputat pe 12 august, Arsenal s-a impus la Londra în faţa lui Nottingham Forest cu 2-1, după golurile marcate de Nketiah (26) şi Saka (34), respectiv, Awoniyi (82).
Superbet oferă cota 1,28 pentru pronosticul PsF2: oaspeţii să conducă la pauză sau să se impună la final în meciul Nottingham Forest – Arsenal.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol