O femeie a convertit bitcoin în numerar și proprietăți pentru a ajuta la spălarea a 6,3 miliarde de dolari obținuți dintr-o fraudă comisă în China, au declarat luni procurorii britanici într-o instanță londoneză, relatează Reuters.
Wen Jian este acuzată de procurorii de la Londra că a ajutat la mascarea sursei banilor care au fost furați de la 130.
000 de investitori chinezi printr-o serie de scheme frauduloase între 2014 și 2017.
Procurorii nu cred în schimb că femeia în vârstă de 42 de ani, care neagă acuzațiile care îi sunt aduse, a fost implicată în frauda inițială efectuată prin diverse scheme care promiteau îmbogățirea.
Procurorul Gillian Jones a declarat în fața instanței că frauda a fost orchestrată de Zhang Yadi, o cetățeană chineză al cărui nume real este Qian Zhimin.
Aceasta este numită în rechizitoriul întocmit de procurori ca beneficiarul schemei de spălare a banilor.
În 2017 Zhang a fugit în Marea Britanie sub o identitate falsă, după ce autoritățile chineze au început să ancheteze schema de fraudă.
Jones a mai spus că 3 persoane despre care se crede că au participat la schemă au fost arestate în China, dar că Zhang se află în continuare în libertate și că investitorii nu și-au primit înapoi niciun dolar din banii furați.
Juraților li s-a spus că Zhang a folosit-o pe Wen Jian ca un „paravan” pentru a ajuta la mascarea sursei banilor furați, aceștia fiind folosiți pentru a cumpăra bitcoin cu scopul de a scoate câștigurile ilicite din ChinaCând Zhang a aterizat la Londra în 2017, ea a avut nevoie să convertească bitcoinii în „proprietăți, bijuterii și alte bunuri de valoare ridicată”, au spus procurorii în instanță.
Wen Jian nu a negat că a lucrat cu monedele digitale.
Procurorul Gillian Jones le-a spus juraților că trebuie să stabilească dacă Wen a știut sau a suspectat că bitcoinii cumpărați au fost obținuți în urma unei infracțiuni.
Este așteptat ca procesul să se încheie în luna martie.
Procesul lui Wen are loc la mai puțin de 3 luni după ce guvernul american a aplicat amenzi totale în valoare de peste 4 miliarde de dolari Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, din cauza numeroaselor nereguli descoperite în ceea ce privește transferurile de fonduri.
Departamentul Trezoreriei de la Washington afirmă că Binance nu a raportat peste 100.
000 de tranzacții suspecte în care au fost implicate grupări teroriste, înșelătorii, materiale care arătau abuzarea sexuală a copiilor, precum și activități de tip „ransomware”.
Changpeng „CZ” Zhao, cofondatorul Binance și una dintre cele mai cunoscute persoane din lumea crypto, și-a dat demisia din funcția de CEO al companiei din spatele platformei de tranzacționare a criptomonedelor ca parte a unei înțelegeri încheiate cu autoritățile americane.
Scandalul uriaș în care a fost implicată Binance a izbucnit la un an după prăbușirea FTX, a doua cea mai mare platformă a criptomonedelor din lume, în urma unei fraude de proporții orchestrate de fondatorul său, Sam Bankman-Fried.