Negocieri privind un acord Israel-Hamas. Un politician israelian ameninţă cu dezmembrarea Guvernului

Spread the love

Un politician de extremă-dreapta din guvernul de coaliţie al lui Benjamin Netanyahu pare să fi ameninţat că va ieşi din cabinet în cazul în care Israelul va accepta un acord „imprudent” cu Hamas, potrivit Sky News.

Negocieri privind un acord Israel-Hamas.

Un politician israelian ameninţă cu dezmembrarea Guvernului Itamar Ben Gvir, ministrul securităţii, care este membru al partidului Puterea Evreiască, a transmis un mesaj pe platforma X.

„Acord nesăbuit = dezmembrarea guvernului”, a spus politicianul israelian de extremă-dreapta.

Politicianul face parte din guvernul de coaliţie al lui Benjamin Netanyahu, iar o eventuală demisie ar putea provoca o criză politică în ţara implicată în războiul cu Hamas.

Discuţiile despre un nou acord Israel-Hamas s-au amplificat în ultimele zile.

Marţi, liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a recunoscut că gruparea a primit o nouă ofertă privind realizarea unui armistiţiu şi un schimb de ostatici şi prizonieri.

Vezi mai multe articole din categoria externe Luni, negociatorii din Israel, SUA, Egipt şi Qatar au convenit asupra unui plan de eliberare a ostaticilor americani şi israelieni rămaşi în Gaza.

Acordul, dezbătut în capitala franceză Paris, ar urma să prevadă eliberarea ostaticilor în etape, pauze în lupte şi livrări de ajutoare către Gaza, potrivit unor surse din lumea diplomatică.

Prizonierii palestinieni deţinuţi de Israel ar putea fi eliberaţi în schimb.

Lasă un răspuns