România a înregistrat un deficit bugetar de 5,68% din PIB în 2023, respectiv 89,9 miliarde lei, conform datelor Ministerului Finanțelor.
Asta în condițiile în care ținta de deficit la realizarea bugetului era de 4,4%.
Față de ținta inițială de 4,4%, Guvernul a discutat însă în vara trecută cu Comisia Europeană obținând o majorare a deficitului la 5,5-5,7% din PIB.
România a fost în 2023 singura țară din UE aflată în procedură de deficit excesiv.
Dealtfel, în prognoza de toamnă a Comisiei Europene, deficitul public este proiectat la 6,3 % din PIB în 2023, urmând să scadă la 5,3 % în 2024 și la 5,1 % în 2025Conform Ministerului, veniturile totale au însumat 521,45 mld lei în 2023, în creștere cu 13,3% (an/an).
Dinamica acestora a fost susținută în principal de evoluția încasărilor din fonduri europene, impozitul pe salarii și venit și contribuții de asigurări.
„De asemenea, au fost consemnate evoluții favorabile, însă mai temperate, și în cazul veniturilor din TVA, impozitul pe profit si venituri nefiscale”, arată nota execuției bugetare.
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 611,35 mld lei au crescut în termeni nominali cu 13,0% comparativ cu anul precedent.
Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2023 și-au menținut ponderea la nivelul de 38,6% din PIB.
Vezi întreaga notă a execuției bugetare pe 2023Bugetul pe 2024 a fost construit pe o țintă de 5% din PIB, respectiv 86,6 miliarde lei.
Reamintim că în acest an au intrat in vigoare majorări de taxe și au fost introduse unele noi prin Legea 296/2023, iar alte modificări au venit prin OUG 115/2023.