Alegeri prezidențiale în Rusia: contracandidați de fațadă pentru Vladimir Putin – cine sunt și ce au în comun

Spread the love

Alegerile prezidențiale din Rusia, care nu par a lăsa loc de vreo surpriză, se vor desfășura în mai puțin de două luni, mai exact în 17 martie.

Până acum, patru candidați au fost înregistrați de Comisia Electorală Centrală de la Moscova.

Vladimir Putin, președinte al Rusiei din 2000, cu o scurtă pauză în perioada schimbului cu Dmitri Medvedev, a primit carnetul de candidat luni, 29 ianuarie.

Ceilalți trei pretendenți la funcția de șef de stat sunt actuali deputați în Parlamentul de la Moscova și sunt, mai degrabă, de fațadă decât competitori politici reali pentru Putin.

Toți candidații înregistrați au ceva în comun: susțin războiul Rusiei în Ucraina, motiv pentru care au fost incluși pe lista sancțiunilor internaționale.

Corespondentul Hotnews.

ro a analizat informațiile publice despre cei care aspiră să conducă Federația Rusă într-una dintre cele mai complicate perioade din istoria sa.

Înregistrarea candidaturii lui Vladimir Putin a fost decisă luni de Comisia Electorală Centrală de la Moscova.

În acest scrutin, Putin candidează independent, deși partidul de guvernare, „Rusia Unită”, și-a exprimat susținerea pentru el, la fel și formațiunile „Rusia Justă – Pentru Adevăr”, „Partidul Pensionarilor” și „Partidul Cauzei”.

Menționăm că alegerile vor avea loc în contextul protestelor femeilor din Rusia, care cer întoarcerea acasă a soților sau fiilor lor mobilizați pentru războiul din Ucraina.

Deși acțiunile de protest nu au o amploare semnificativă, criticile la adresa lui Putin devin tot mai vizibile în interiorul țării.

De asemenea, conform unor estimări aproximative, de la începutul invaziei în Ucraina și pe fundalul mobilizării din septembrie 2022, aproape un milion de cetățeni ruși au părăsit țara.

Primul candidat înregistrat pentru participarea la alegerile prezidențiale a fost, pe 5 ianuarie, Vladislav Davankov, în prezent deputat în Duma de Stat din partea formațiunii „Oameni Noi”.

S-a născut pe 25 februarie 1984 și este un om de afaceri care și-a început activitatea în una dintre cele mai mari companii cosmetice din Rusia.

Din cauza susținerii războiului Rusiei în Ucraina, el se regăsește pe lista celor vizați de sancțiunile occidentale.

În aceeași zi, a fost înregistrat un alt deputat în Duma de Stat, Leonid Sluțki, care reprezintă Partidul Liberal Democrat din Rusia, condus anterior de Vladimir Jirinovschi.

După decesul acestuia, Sluțki a preluat șefia formațiunii.

Politicianul s-a născut pe 4 ianuarie 1968.

Din 2014, se regăsește pe lista sancțiunilor occidentale pentru susținerea deschisă a anexării Crimeei și dislocării trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei.

În 2018, Sluțki a fost în centrul unui scandal în care două jurnaliste l-au acuzat de hărțuire sexuală.

La scurt timp, acesta a declarat, în cadrul unui interviu, că scandalul ar fi fost regizat, dar a precizat că este gata să contribuie la ameliorarea conflictului.

Până în prezent, acest caz nu l-a încurcat să-și continue activitatea politică.

Un alt candidat înregistrat este Nicolai Haritonov, care reprezintă Partidul Comunist din Federația Rusă și este, de asemenea, deputat în Duma de Stat.

Haritonov s-a născut pe 30 octombrie 1948.

Este agronom de profesie și a ocupat diferite funcții de stat, începând cu 1990, când a fost ales în funcția de parlamentar în cadrul legislativului Rusiei sovietice.

De asemenea, se află în lista sancțiunilor din cauza susținerii invaziei ruse în Ucraina.

Mai sunt și alții care și-au anunțat intenția de a candida.

Printre aceștia, Boris Nadejdin este cea mai discutată posibilă candidatură: acesta se declară deschis împotriva războiului Rusiei în Ucraina.

Boris Nadejdin s-a născut pe 26 aprilie 1963 și este inginer de profesie.

Mulți ani a contribuit la dezvoltarea științei și a activat ca profesor.

În perioada 1997-1998, Nadejdin a lucrat în cadrul Biroului Guvernului Federației Ruse, mai întâi în calitate de consilier al prim-viceprim-ministrului Federației Ruse, Boris Nemțov, apoi ca asistent al prim-ministrului Federației Ruse, Serghei Kirienko.

Numele său este asociat cu participarea la redactarea statutelor „Transneft” și „Gazprom”.

În perioada 1999-2003, a fost deputat în Duma de Stat.

În alegerile din martie 2024, Nadejdin intenționează să candideze din partea „Inițiativei Civice”, un partid de centru-dreapta, fondat în 2013 de fostul ministru al Economiei, Andrei Nechaev.

Comisia Electorală Centrală a anunțat că Nadejdin, la fel ca și ceilalți candidați care și-au declarat intenția de a participa în scrutin, are termen 31 ianuarie pentru a prezenta cel puțin 100 de mii de semnături de susținere.

Mulți experți pun la îndoială că acesta va putea fi înregistrat.

În același timp, unii politologi examinează scenariul în care Nadejdin totuși va fi înregistrat doar pentru a demonstra că scorul opoziției anti-război este foarte scăzut.

De asemenea, deja au fost respinse patru candidaturi de către Comisia Electorală Centrală.

Printre acestea se numără jurnalista Ecaterina Dunțova, care a intenționat să participe în aceste alegeri în calitate de candidat independent.

Ea și-a exprimat opoziția față de războiul din Ucraina și susținerea eliberării deținuților politici.

Din biografia ei se știe că s-a născut pe 24 aprilie 1983, în orașul Tver, acolo unde lucrează în calitate de jurnalist din 2003.

Nu este membră a vreunui partid politic, dar și-a declarat intenția de a înființa propria formațiune cu denumirea „Răsărit”.

Motivul formal al refuzului de înregistrare este „prezența a 100 de greșeli în documentele prezentate”.

Dunțova a declarat că îl va susține pe Nadejdin, dacă acesta va fi înregistrat.

Cel care va fi ales în funcția de președinte al Rusiei va rămâne în acest post până în mai 2030.

Învestirea viitorului șef de stat deja este programată pentru 7 mai.

Lasă un răspuns