VIDEO Agricultorii din Belgia au blocat o autostradă

Spread the love

Agricultorii belgieni au blocat duminică autostrada E42 în sudul Belgiei, o mobilizare ce se alătură mişcărilor de protest ale agricultorilor din Franţa, Germania şi alte state membre ale UE, relatează agențiile France Presse și Agerpres.

A devenit „imposibil să obţii un venit decent” din activităţile agricole, a declarat un reprezentant al sindicatului organizator al protestului, Federaţia tinerilor agricultori (FJA).

„Cerem o reformă a politicii agricole comune a UE care să ţină cont de realitatea de pe teren”, a precizat acesta, subliniind problema concurenţei unor produse agricole din state care nu sunt constrânse să aplice politicile fitosanitare şi de mediu din UE.

„Sfârşitul nostru va însemna foamea voastră” – este unul dintre mesajele de pe pancartele purtate de tractoarele folosite la protestul ce a blocat autostrada.

Uniunea Europeană „nu încetează să sufoce, să stoarcă şi să strivească agricultorii săi”, acuză de partea sa Federaţia valonă a agricultorilor (FWA), sindicat care consideră că „a sosit momentul de a repune realităţile agricole şi agro-economice în centrul deciziilor europene”.

Protestele agricultorilor s-au înmulţit în statele UE, aceştia fiind nemulţumiţi de restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu ale UE, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene şi de creşterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii.

Lasă un răspuns